Mergi la conţinutul principal

Gabriela Firea anunță că renunță la taxa Oxigen. „Nu înseamnă că trebuie să abandonăm lupta”

Primarul general al Capitalei a propus renunțarea la taxa Oxigen, care ar fi impus taxe mașinilor poluante și ar fi interzis circulația acestora în centrul Bucureștiului.

 

Decizia a fost luată în urma unui sondaj organizat de edil pe Facebook, în urma căruia majoritatea celor care au răspuns au cerut renunțarea la această taxă.

Cele două declarații video pe care le-am postat au însumat peste 2,5 milioane de vizualizări, cele mai multe, 60 – 70% din București și Ilfov. 90% se exprimau în defavoarea vinietei. Au fost depuse 430 de plângeri prealabile din partea unor persoane fizice și juridice”, a spus Gabriela Firea. Într-o conferință de presă.

În fața unui asemenea val de respingere a unei astfel de măsuri care a fost luată în întreaga Europă, aceea de a restricționa în zona intens poluantă autoturismele care nu pot fi considerate prietenoase cu mediul, precum și a vinietei antipoluare, sunt în situația de a lua o decizie. Decizia se va transforma în hotărâre de Consiliu General în luna martie. Decizia este, deși cu sufletul neîmpăcat, dar din respect pentru cetățenii care mi-au scris, de a renunța la vinieta antipoluare”, a spus Firea.

Vom anula vinieta, dar proiectul mare Oxigen va merge în continuare. Nu mă consider înfrântă, mă consider un pic întoarsă din drum. Nu înseamnă că trebuie să abandonăm lupta”, a spus Firea.

„Dacă nu am putut scoate din trafic rablele prin această taxă, ne dorim să le scoatem prin acord cu cetățenii”,  a spus Gabriela Firea. Ea a spus că va suplimenta voucherele pentru achiziția de mașini puțin poluante, dar că primăria nu poate face față unui program atât de vast.

Gabriela Firea a cerut, în schimb, măsuri de la guvern pentru reducerea poluării din București.

Efortul nu trebuie să fie doar la nivelul Primăriei Capitalei, ci și la nivelul Guvernului, pentru că nu doar Bucureștiul este poluant”, a spus ea.

Ne vom intensifica presiunea legitimă asupra Guvernului pentru a finaliza centura ocolitoare a Capitalei. Fără finalizarea centurii, nu putem afirma că avem un oraș în care am luptat într-adevăr cu poluarea”, a mai spus Firea.

Firea a mai spus că, dacă va fi aleasă primar pentru un nou mandat, nu va introduce înapoi această taxă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro