Mergi la conţinutul principal

Gabriela Dobre se întoarce “acasă”

* una dintre cele mai apreciate și loiale jucătoare pe care le-a avut HC Dunărea revine la Brăila 

 

 

La începutul lui 2016, Gabriela Dobre, una dintre cele mai apreciate și loiale jucătoare pe care le-a avut în componență HC Dunărea a rămas însărcinată și a decis să-și suspende contractul cu gruparea brăileană, dar după doi ani, handbalista a ales cu inima și cu toate că a mai avut și alte oferte a revenit la echipa ei de suflet. De când și-a reziliat contractul cu clubul de la Dunăre, portarul a mai evoluat în Divizia A, la Dinamo București.

Mai bine de 10 ani, poarta echipei HC Dunărea a fost apărată cu mare responsabilitate de unul dintre cei mai buni portari din prima Ligă feminină

din România, mai precis de Gabriela Dobre.

Aceasta a debutat în lumea handbalului la CSS București, unde a crescut sub bagheta profesorului Octavian Rădulescu. În sezonul 1997-1998, Gabriela Dobre a ocupat alături de echipa de junioare II locul al treilea pe țară și implicit medalia de bronz. Un an mai târziu, a făcut parte din lotul de junioare I al clubului bucureștean, obținând, de asemenea, tot medalia de bronz.

În 1999, handbalista a făcut parte din echipa de aur a naționalei de junioare a României, câștigând medalia de aur la Campionatul European de Handbal rezervat junioarelor, care a avut loc în Germania. Performanța s-a repetat și un an mai târziu, în 2000, la Campionatul European de handbal pentru tineret, care s-a desfășurat la Saint-Raphael, în Franța, unde alături de Dobre au evoluat Gâlcă, Tamaș, Chirilă, Elisei.

Gabriela Dobre s-a transferat apoi la Rulmentul Brașov, unde a jucat doi ani de zile, iar după o pauză de un an s-a întors în capitală unde a jucat în Divizia A pentru Apanova.

Jucătoarea a ajuns la Brăila imediat după ce formația sa Apanova a pierdut barajul de promovare în Liga Națională cu HC Dunărea. În cei aproape 10 ani petrecuți la HC Dunărea, Gabriela Dobre a obținut cu echipa brăileană două medalii de bronz, iar pe plan internațional are în palmares participări în cupele europene, dar și o semifinală a Cupei Challenge.

“În momentul în care am fost contactată pentru o colaborare cu HC Dunărea Brăila, decizia a fost agreată sufletește, motivul fiind lesne de înteles. Am jucat 10 ani în locul unde am cunoscut competiția la nivel înalt și alături de public am trăit momente frumoase din cariera mea de sportiv. Îmi doresc odată cu revenirea mea să îmi aduc aportul considerabil între buturi pentru a-mi ajuta echipa în noul sezon competițional”, a declarat portarul Gabriela Dobre, la revenirea la HC Dunărea Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro