Mergi la conţinutul principal

Gabriel Bosoi a încheiat conturile cu CF Brăila

După o toamnă agitată, fără bani, fără niciun orizont pentru echipa la care evoluează de şapte ani, CF Brăila, pentru Gabriel Bosoi Moş Crăciun a venit mai repede cu cadourile visate. Pe ultima sută de metri "căpitanul" şi-a condus echipa spre două victorii cu fruntaşele seriei, în urma acestor succese fiind recompensaţi cu prime frumoase de către Florin Cârligea, iar la mijlocul săptămânii trecute s-a finalizat şi transferul mult aşteptat, la echipa CSMS Iaşi. După această perioadă grea, dar încheiată cu "happy end", de duminică Bosoi a plecat într-o vacanţă binemeritată în străinătate, urmând să se reîntoarcă la Brăila pe 25 decembrie, să petreacă sărbătorile cu familia. Înainte de a pleca, Bosoi a acceptat un scurt dialog despre cel mai fericit eveniment din viaţa lui profesională.

- Ţi-ai revenit după această perioadă extrem de agitată ?
- Da, a trecut, joi am semnat, vineri actele au fost trimise la Iaşi, totul este acum în regulă. Mă bucur că am fost înţeles de conducerea echipei CF Brăila şi mi s-a acordat acest transfer.
- Cum a fost despărţirea de clubul la care ai debutat în Liga a II-a?
- Sincer am plecat cu un gust amar, la Brăila era un grup unit şi valoros, îmi pare rău că m-am despărţit de aceşti colegi. Dar situaţia financiară prin care trece clubul poate să-l destrame. Ce să spun? Colegii m-au felicitat, probabil că mulţi caută şi ei portiţe de salvare.
- Pleci cu sentimentul că ţi-ai îndeplinit misiunea la Brăila ?
- Visul meu a fost să promovez pe prima scenă a fotbalului românesc cu CF Brăila. Dar, din punctul meu de vedere, nici atunci când au fost bani nu s-a dorit promovarea. Nu s-a putut sau nu s-a vrut, asta este. Eu vreau să urc pe scara valorică a fotbalului, timpul se scurge în defavoarea mea, trebuia să fac acest pas.
- A fost prima ofertă a ta ?
- Nu, mi s-a ivit o nouă şansă, a patra aş spune, pe care am şi valorificat-o. Când era antrenor Ionuţ Popa, Iaşul m-a dorit, apoi am avut oferte de la Concordia Chiajna şi Viitorul Constanţa, dar, din câte ştiu, clubul a cerut prea mulţi bani şi nu s-a finalizat nimic. Acum am reuşit să ajung la CSMS Iaşi, echipă care are şanse foarte mari de a juca din vara lui 2014 în Liga I.
- Ce-ţi doreşti de la 2014 ?
- Sănătate în primul rând. Pentru că totul depinde de mine. Voi pleca într-o scurtă vacanţă în străinătate, consider că după atâta stres merit şi eu puţină relaxare. Pe 25 decembrie revin la Brăila pentru a petrece sărbătorile cu cei dragi, iar pe 10 februarie va trebui să răspund prezent la reunirea lotului noii mele formaţii, CSMS Iaşi. Asta nu înseamnă că în această perioadă nu o să mă pregătesc deloc, va fi o vacanţă activă şi voi ajunge la Iaşi fără surplus de greutate. Moş Crăciun a fost foarte generos cu mine la acest sfârşit de an. Acum aştept să treacă sărbătorile şi să-i dăm drumul la treabă. Sper să demonstrez că merit un post de titular la CSMS Iaşi, să avem un traseu bun şi din vara următoare să jucăm în prima ligă. Nu am reuşit să-mi îndeplinesc visul cu CF Brăila, sper să-l fac să devină realitate la Iaşi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro