Mergi la conţinutul principal

A găsit un adevărat arsenal la fundaţia casei

În timp ce lucra la o fundaţie de casă, în propria gospodărie, Negoiţă G., din comuna Movila Miresii, a avut supriza să dea peste nu mai puţin de 53 de cartuşe de infanterie, calibrul 7,62 mm. Muniţia, provenită din timpul războiului, se afla într-o avansată stare de oxidare. Chiar şi aşa, putea fi periculoasă, dacă era manevrată necorespunzător! Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila reaminteşte populaţiei că pentru a evita evenimentele nedorite trebuie anunţate de urgenţă autorităţile, la numărul 112, în cazul descoperirii unor astfel de elemente de muniţie. De asemenea, muniţiile nu trebuie mişcate din loc, nu trebuie desfăcute sau valorificate ca deşeuri metalice şi nici nu trebuie folosite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente. Foarte important este să nu se aprindă focul în apropierea unor asemenea elemente de muniţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro