Mergi la conţinutul principal

Gălăţenii nu renunţă la tunel pe sub Dunăre

Autorităţile brăilene nu par foarte îngrijorate de presiunile pe care conducerea oraşului Galaţi le face la Bucureşti pentru aprobarea proiectului privind realizarea unui tunel pe sub Dunăre. Potrivit Digi24 Galaţi, autorităţile din oraşul vecin nu renunţă la proiectul tunelului pe sub Dunăre. Primarul Galaţiului, Marius Stan, a mers, ieri, la Bucureşti, la Ministerul Fondurilor Europene, pentru a pleda cauza tunelului. Stan a criticat din nou proiectul podului de la Brăila, spunând că nu este unul realizabil. "Nu va fi fezabil niciodată. Am spus-o, vă spun şi dumneavoastră, datorită faptului că acel pod este supus unor bănuieli de fapte cu iz penal. Ştiind ale cui sunt proprietăţile din jurul picioarelor podului...", a afirmat Stan pentru presa din Galaţi.
Întrebat, ieri, de jurnalişti în cadrul unei conferinţe de presă la ce se referă şeful Galaţiului, primarul Aurel Simionescu a punctat că nu mai vrea să intre în polemici cu Marius Stan. "El este nou în administraţie. Nu există piloni de pod la Brăila sau pe Dunăre. Ceea ce există sunt acei piloni care sunt în apă, în Dunăre, la nordul Portului Brăila şi care sunt piloni de port, de dană. Pe o parte este şi platforma făcută, iar pe cealaltă au rămas numai pilonii. Adică, în cazul în care va vrea cineva vreodată să facă dană acolo, va avea suportul acesta. Şi mai există nişte piloni care sunt la coborâre, la trecere bac, care au fost văzuţi la momentul respectiv ca un viaduct, care să permită trecerea peste calea ferată. Probabil că la altceva face el referire cu iz penal: la terenurile care sunt pe acolo, la exproprieri. Asta-i altă poveste", a declarat Simionescu, fără a da alte detalii. Totodată, edilul şef a ţinut să reamintească faptul că cel mai probabil Marius Stan se află sub presiune ca urmare a investiţiei făcute deja pentru proiectarea ideii sale privind tunelul.

Varga: "Nu cred că va trece acel proiect al primarului din Galaţi"

Pe aceeaşi temă a vorbit la rândul său şi deputatul PNL Vasile Varga în cadrul unei conferinţe organizate ieri, la sediul partidului. Acesta a afirmat că îi susţine părerea primarului Aurel Simionescu în privinţa şanselor de reuşită ale podului peste Dunăre în defavoarea tunelului gălăţenilor. Mai mult, Varga s-a arătat extrem de încrezător în privinţa începerii lucrărilor în primăvara lui 2016. "Pot să vă spun că nu cred că va trece acel proiect privind tunelul pe sub Dunăre al primarului din municipiul Galaţi, Marius Stan. Studiile de fezabilitate sunt făcute în 2007 şi 2008 la Brăila. Deci cele mai mari şanse strategice le are realizarea podului la Brăila şi nu a tunelului la Galaţi. Am văzut şi o declaraţie a domnului Simionescu şi tind să îi dau dreptate. Aşa se va întâmpla, pentru că nu poate să fie culoarul de trecere spre Constanţa pe la Tulcea şi pe la Galaţi sau venind prin Bârlad. El trebuie să vină de la Siret, de la Suceava, Focşani şi apoi să traverseze în partea cealaltă să ajungă cât mai repede la Mare. Este cea mai bună rută pentru maşinile care transportă mărfuri. Deci şansele cele mai mari sunt ale Brăilei", a declarat Varga, punctând totodată că pentru proiectul gălăţenilor nu există un studiu de fezabilitate, spre deosebire de cel al administraţiei noastre.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro