Mergi la conţinutul principal

Gălăţean beat, în şanţ cu maşina şi remorca, la Lanurile

• el nu a mai putut stăpâni volanul deoarece consumase ceva alcool

 

La intrarea în satul Lanurile, un şofer s-a răsturnat cu autovehiculul cu remorcă. Bărbatul băuse ceva înainte de a urca la volan. Accidentul s-a produs, vineri, în jurul orei 19.50, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei fiind sesizaţi, prin apel 112, despre evenimentul de pe DE 584.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un gălăţean, în vârstă de 27 de ani, care, în timp ce se deplasa pe raza localităţii Lanurile, din direcţia municipiului Brăila către Slobozia, cu un autovehicul ce tracta o semiremorcă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. El s-a răsturnat pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând  că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,47  mg/l alcool, şi a fost condus la Centrul de Permanenţă Însurăţei pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro