Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

A furat un taxi

Incursiune spectaculoasa a unui brailean de 18 ani, prin natura infractiunilor comise la regimul circulatiei. Simbata noapte, dupa ce a baut bine, tinarul a furat un taxi, pe care l-a condus pe drumurile publice fara a avea permis, provocind si un accident.
Evenimentul a fost anuntat la Politie in jurul orei 23.50, de taximetristii care l-au urmarit pe suspect in trafic si l-au imobilizat in urma accidentului produs la doar citeva minute dupa ce tinarul furase autoturismul taxi "Dacia Logan" din statia de la intersectia Bulevardului Dorobantilor cu strada 1 Decembrie 1918. In cauza s-a constituit echipa operativa, care s-a deplasat la locul depistarii braileanului si a constatat ca masina sustrasa prezenta avarii in partea din fata. Cercetarile au evidentiat ca autorul furtului este Cosmin Gabriel N. si ca acesta, aflindu-se in stare avansata de ebrietate, a profitat de neatentia conducatorului auto care nu se afla in autoturism si de faptul ca lasase cheile in contact si s-a urcat la volanul masinii, demarind in tromba. A condus-o pe Bulevardul Dorobantilor, strada Closca si pe strada Rosiorilor, unde a pierdut controlul masinii, a patruns pe trotuar si a lovit o autoutilitara "Dacia 1307", care era parcata. In urma tamponarii, au fost avariate ambele masini si a fost distrusa si o conducta de gaze care alimenta un imobil. Cosmin Gabriel N. a fost testat cu aparatul alcooltest si condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de singe, in vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie. "Politistii au efectuat verificari in baza de date si au stabilit ca cel in cauza nu este posesor al permisului de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Acestuia i s-a intocmit dosar penal, fiind cercetat in stare de libertate pentru comiterea infractiunilor de furt calificat si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere si cu o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat", a precizat agent Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presa al politiei brailene.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii