Mergi la conţinutul principal

A fugit cu mopedul altuia

Dornic de o plimbare, un tânăr din comuna Măxineni a furat un moped parcat în faţa unui cafe-bar. Hoţul a picat în plasa poliţiştilor.

În ziua de 13 martie, Nicolae P. (23 de ani) a reclamat la poliţie faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au sustras un moped, parcat în faţa unui bar din localitate. Reclamantul le-a spus oamenilor legii că, ulterior, şi-a găsit vehiculul, însă i-a fost furată casca şi o sacoşă în care avea 12 pâini. "În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a fost identificat A.Vasile (19 ani), din comuna Măxineni, de la care au fost recuperate bunurile sustrase. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro