Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Fugind dupa Europa

Nu mai departe decit anul trecut, pe cind zece tari stateau sa intre in rindurile Uniunii Europene, prin mediile politice de pe continent isi facuse loc o noua expresie, croita parca pe calapodul extinderii: Europa cu doua viteze. Cu alte cuvinte, noii veniti in UE se plingeau ca trebuie sa alerge de doua ori mai repede, ca sa-i ajunga din urma pe vechii membri. Sigur, cei zece stateau mult mai bine decit noi in ceea ce priveste infrastructura sau PIB-ul pe cap de locuitor. De aceea au si avut un start bun in ziua in care granitele au cazut. Astazi, la un an si jumatate de la marea extindere, cele trei state central-europene cu care indraznim sa ne comparam - Cehia, Ungaria si Polonia - dau semne ca si-au gasit locurile intre membrii UE si atrag investitii cu duiumul. Economia romaneasca se poate lauda, la rindul ei, cu o crestere consistenta, in ciuda criticilor care pun incetinirea (fata de anul trecut) pe seama introducerii cotei unice de impozitare. Asta nu inseamna ca alergam de doua ori mai repede decit cehii, ungurii sau polonezii, care si ei galopeaza ca sa prinda din urma plutonul celor 15. Asadar, Europa incepe sa semene a cutie de viteze, dat fiind faptul ca valurile integrarii clasifica statele in cercuri economice concentrice. Romanii, alaturi de bulgari, vor tine trena pentru o vreme, iar o noua extindere nu se intrevede in urmatorii zece ani dupa momentul 2007 sau 2008. Norocul nostru ca inca sintem multi si, prin urmare, si Produsul Intern Brut reprezinta o amenintare pentru cele mai mici dintre statele Uniunii. Altfel, Turcia este o putere regionala deloc neglijabila, dar fara sanse de accedere in viitorul apropiat. Europenii prefera ucrainenii in locul turcilor, conform unui sondaj realizat in tarile UE cele mai dezvoltate, astfel ca primul candidat musulman la aderare este nevoit sa mai astepte. In ceea ce ne priveste, anul 2005 pare sa ne rezerve un final dintre cele mai nefericite. Marea Britanie, tara prin care trece axa romano-americana a lui Traian Basescu, tocmai a propus o reducere drastica a fondurilor alocate Bucurestiului in perspectiva integrarii. Citeva miliarde, pe care oricum nu am fi fost capabili sa le cheltuim, au sustinut englezii. De unde se vede ca diplomatia romaneasca s-a ales pina acum doar cu zimbetele largi ale lui Tony Blair, cu stringerile serioase de miini ale lui Jacques Chirac si cu doua, trei baze militare exportate de americani din Germania in Dobrogea. Degeaba am cumparat la suprapret vechile fregate englezesti. Degeaba ne-am intors catre Franta in al 12-lea ceas. Si tot degeaba am pariat pe Schröder. Astazi, nici Berlusconi nu mai are timp de Romania. Ce ne-a mai ramas? Pare-se, un singur lucru: sa ne suflecam minecile si sa schimbam viteza in treapta a treia. Daca ne tin bujiile.




Categorie articol: 

Comentarii