Mergi la conţinutul principal

Fudulaiche şi-a dat demisia!

Secretarul autosuspendat al municipiului, Mircea Fudulaiche, şi-a dat, ieri seară, demisia! Asta după ce a pierdut procesul intentat împotriva Primăriei Brăila pentru corecţia salarială primită în urma episodului "Dorobanţi - Bulevardul Incompetenţilor" şi a avut o discuţie cu primarul Aurel Simionescu.
Mai exact, Curtea de Apel Galaţi a respins, ieri, ca nefondat recursul formulat de Fudulaiche la decizia Tribunalului Brăila din luna mai, prin care se dădea câştig de cauză municipalităţii. Contactat telefonic în timpul zilei de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", pentru a obţine o reacţie pe acest subiect, Fudulaiche nu a dorit să facă prea multe comentarii, însă a confirmat decizia instanţei judecătoreşti. Întrebat dacă mai are o altă cale de atac şi cum are de gând să procedeze vizavi de tot acest episod, funcţionarul ne-a indicat că va cere sfatul avocatului care îl reprezintă. "Într-adevăr, recursul a fost respins ca nefonat. Deocamdată nu ştiu cum voi proceda, o să mă sfătuiesc cu avocatul. Aşteptăm oricum redactarea şi comunicarea hotărârii. Atunci o să văd dacă se mai justifică vreo cale de atac", a declarat Fudulaiche. Cât despre cel mai recent comentariu al primarului Aurel Simionescu la adresa sa, prin care acesta a anunţat că nu îşi doreşte ca secretarul autosuspendat al municipiului să revină la muncă, sursa citată a preferat să nu facă declaraţii deocamdată.

Simionescu: "Dumnealui a venit, mi-a adus demisia"

După discuţia cu Mircea Fudulaiche, am încercat să obţinem şi o replică din partea edilului şef Aurel Simionescu. Iniţial, acesta a afirmat că nu fusese informat încă despre rezultatul procesului, dar are de gând să îşi respecte planul anunţat anterior şi să stea de vorbă cu Fudulaiche cât de curând. "Aşa cum am mai spus, o să am o discuţie cu dumnealui, probabil. Nu am văzut decizia, nu mi-au adus încă mapa la semnat să o văd. Dar dacă este aşa, urmează să discut cu dumnealui, o să vedem, ne lămurim", a declarat scurt Simionescu. Ulterior, în jurul orei 17:00 edilul şef a revenit cu un telefon pentru a ne informa că secretarul municipiului se află la el în birou şi că în urma unei discuţii i-a înaintat demisia. "Dumnealui se află la mine în birou, a venit, mi-a adus demisia. A venit din proprie iniţiativă, a spus că aşteaptă să se termine procesul, s-a încheiat aşa că a venit să îmi aducă demisia. Am documentul la mine în birou".
Reamintim că Primăria Brăila a pierdut anul trecut bătălia în instanţă pentru corecţia de 25% cu minus dispusă de Auditul Naţional în proiectul de modernizare a Bulevardului Dorobanţilor, pe motiv că autoritatea locală nu s-a prezentat în instanţă. Vina pentru această greşeală aparţine secretarului general al Primăriei, Mircea Fudulaiche, dar şi şefei juriştilor Primăriei, Angelica Bratu. În mod surprinzător, secretarul (autosuspendat anul trecut) a susţinut că de vină pentru ratarea termenului de recurs ar fi fost un incendiu petrecut chiar în biroul său, incident în care s-ar fi distrus mai multe documente, inclusiv adresa prin care Înalta Curte făcea comunicarea unui nou termen în proces. După ce "Obiectiv" a făcut publică această gafă impardonabilă, cazul celor doi a fost analizat de comisiile de disciplină din cadrul Prefecturii (în cazul lui Fudulaiche ca înalt funţionar public) şi Primăriei Brăila (în cazul lui Bratu), iar în final ambii s-au ales cu reducerea drepturilor salariale pe o perioadă de 3 luni: 5% în cazul Angelicăi Bratu şi 20% pentru Mircea Fudulaiche. Greşeala celor doi funcţionari a costat municipalitatea 20 milioane lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro