Mergi la conţinutul principal

Fratii asasini au fost trimisi in judecata

Cei doi tineri, a caror mama se stabilise in comuna Sutesti din anul 1996, parasindu-si barbatul (ramas la Brasov), s-au decis anul trecut sa rezolve, in felul lor, o "problema de familie". Mioara Enceanu traia de vreo patru ani in concubinaj cu Draghici Necoara (61 de ani) din Sutesti, iar Marius si Cristi Enceanu nu vedeau cu ochi buni relatia. Auzind ca mama impreuna cu concubinul consuma frecvent bauturi alcoolice, provoaca scandal si, in plus, vinde animalele din gospodarie ca sa-si cumpere bautura, ei s-au decis sa-l bata pe Draghici si sa puna capat aventurii. Inculpatii au mai incercat sa-l pocneasca pe batran in septembrie 2008, la inmormantarea bunicului si la pomana de 40 de zile, insa victima a scapat cu fuga. La inceputul lunii noiembrie, Mioara Enceanu a vandut iapa si manzul din batatura si, cot la cot cu concubinul, a facut praf banii, provocand scandal in comuna (pe 7 noiembrie, a fost necesara interventia agentilor de la Politia Rurala). Incidentul a fost picatura care a umplut paharul. In seara aceleiasi zile, Marius si Cristi - care erau tinuti la curent cu evenimentele de catre o vecina "binevoitoare" - au sosit la Sutesti, cu o autoutilitara "Mercedes", insotiti de un prieten, Olteanu. In noaptea care a urmat, fratii Enceanu l-au cautat pe Draghici, dupa ce s-au certat "la cutite" cu mama lor. L-au gasit a doua zi dimineata, la bufetul din sat, unde consuma bauturi alcoolice impreuna cu un consatean. Victima a fost ademenita in Mercedes de catre fratii asasini, care i-au spus ca trebuie "sa discute" cu mama lor. In realitate, Draghici a fost dus la vreo patru kilometri, pe camp, pe marginea unui canal de irigatii secat si batut cu salbaticie. Marius si Cristi Enceanu l-au lovit pe batran in "reprize", pe rand, aplicandu-i lovituri cu pumnii si cu picioarele timp de o ora, spun anchetatorii, desi muribundul, care era si beat, implora mila. In acest timp, agresorii fumau Kent si sorbeau tacticos cafea din niste pahare de plastic. In final, unul dintre inculpati l-a impins pe nefericit cu piciorul in canalul de irigatii. Draghici Necoara a fost gasit mort, dupa trei zile de la incident, anchetatorii identificandu-i destul de repede pe autori. Cadavrul prezenta numeroase leziuni, avea cusca toracica zdrobita si ficatul facut praf. Dupa ce-au aflat ca sunt cautati de politie, fratii asasini au dat bir cu fugitii, ascunzandu-se timp de doua luni. Pe numele fugarilor, Tribunalul Braila emisese deja mandat de arestare in lipsa. Pe 13 ianuarie, sfatuiti de avocatul lor din Brasov, Marius si Cristi Enceanu s-au predat autoritatilor judiciare, prezentandu-se de bunavoie la Parchetul Braila. Cauza a fost preluata de magistratii Sectiei Penale a Tribunalului Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro