Mergi la conţinutul principal

Fraţii Chiru, reconfirmaţi şefi ai PNŢCD Brăila

Ţărăniştii brăileni s-au reunit, sâmbătă, la Teatrul "Maria Filotti" în cadrul Conferinţei Judeţene a PNŢCD Brăila, pentru a-şi desemna o nouă conducere. Pentru funcţia de preşedinte a existat o singură candidatură, cea a lui Laurenţiu-Marian Chiru, care a fost reconfirmat pe funcţie. La fel se poate spune şi despre fotoliul de prim-vicepreşedinte, care a fost reocupat, fără emoţii, de fratele său, Gheorghe Chiru. Fără surprize s-au adjudecat în Biroul de conducere şi funcţiile de vicepreşedinte şi secretar judeţean.
În cadrul evenimentului, Laurenţiu Chiru a trecut în revistă activitatea filialei brăilene din ultimii patru ani de mandat. El a reamintit că la alegerile locale de anul trecut PNŢCD a reuşit să obţină un post de consilier judeţean şi loc în Consiliul Local Municipal, "fiind nemulţumiţi în teritoriu, unde nu am avut câştig de cauză, din motive de alianţă". În plus, Chiru a ţinut să evidenţieze trendul ascendent al partidului în ceea ce priveşte efectivul de membri, care, spune el, s-a mărit în ultimele 2 luni cu 145 la judeţ şi 68 la municipiu. Deşi prematur să-şi stabilească obiective pentru viitoarele alegeri locale, şeful PNŢCD şi-a arătat convingerea că "Brăila, condusă de un primar de dreapta nu este un deziderat de neatins". Acesta a punctat că se doreşte un candidat din partea PNŢCD care ar echilibra balanţa de forţe în politica şi administraţia locală. "Un alt ţel al nostru este câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean. Nu este doar o dorinţă deşartă, este o realitate", a declarat Laurenţiu Chiru.
La conferinţa judeţeană au participat de la Bucureşti - secretarul general al Partidului Naţional Creştin Democrat, Bogdan Năstăsie, de la Vrancea - preşedintele organizaţiei judeţene, Iulian Ilie şi totodată vicepreşedinte PNŢCD la nivel central, de la Galaţi - liderul organizaţiei judeţene, George Codreanu, învestit şi cu funcţia de vicepreşedinte de partid la capitală. De asemenea, printre invitaţi s-au numărat preşedintele Organizaţiei judeţene Forţa Civică Brăila, Marius Terzea, secretarul general al Mişcării Populare, Ionel Adetu şi vicepreşedintele PDL Brăila, Reliana Bogdan. Totuşi, din cei 105 membri cu drept de vot invitaţi, doar 94 au onorat cu prezenţa evenimentul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro