Mergi la conţinutul principal

Fotbaliştii spun «Adio!»

Ieri, la reunirea lotului echipei CF Brăila, jucătorii i-au anunţat pe conducătorii grupării de la Dunăre că depun memorii la FRF pentru a deveni liberi de contract. În aceste condiţii, pentru că nu ar mai avea un lot pe care să se poată baza, preşedintele Adelin Soare a anunţat că va demara formele pentru desfiinţarea echipei.

La ora 15.00, tot lotul echipei CF Brăila, mai puţin nigerianul Ndigwe, s-a prezentat la Stadionul Municipal, unde erau aşteptaţi de preşedintele CA, Adelin Soare, omul de afaceri Florin Cârligea, în calitate de potenţial investitor, Vasile Popa şi Valentin Avramescu, reprezentanţi ai unor sponsori. Întrunirea a debutat cu o şedinţă comună, care a durat o oră şi jumătate, urmată de discuţii individuale cu jucătorii prezenţi.
Jucătorilor li s-a propus să renunţe la jumătate din veniturile ce li se cuveneau pentru cele cinci luni în care nu au fost efectuate plăţi precum şi reducerea la jumătate a salariilor începând din ianuarie.
"Am reuşit ca împreună cu această echipă de finanţatori să adunăm un milion de lei ca să putem supravieţui în Liga a II-a. Însă aceşti bani nu acoperă datoriile din acest moment. Şi de aceea le-am propus jucătorilor să renunţe la jumătate din banii pe care trebuiau să-i primească în cele cinci luni. De asemenea, să fie de acord cu înjumătăţirea slariilor începând cu luna ianuarie 2014. Ei nu au fost de acord şi trebuie să-i înţelegem, pentru că au dreptate. În situaţia actuală nu mai avem pe cine conta la echipă şi am decis ca activitatea echipei CF Brăila în Liga a II-a să se oprească în acest moment. De marţi (n.r. - astăzi, 14 ianuarie 2014) începem procedurile legale de desfiinţare a echipei CF Brăila", a declarat Adelin Soare.
Preşedintele echipei de fotbal a lăsat să se înţeleagă, cu o umbră de regret şi reproş, că vina pentru situaţia în care a ajuns echipa aparţine administraţiei locale care, din punctul său de vedere, nu a onorat în totalitate promisiunile făcute. "Dacă Primăria şi Consiliul Judeţean ar fi alocat toate fondurile aşa cum au fost ele stabilite pentru 2013, nu am fi ajuns în această situaţie", a mai adăugat Soare.
La rândul său, şi omul de afaceri Florin Cârligea şi-a arătat regretul pentru situaţia în care s-a ajuns, considerând că această echipă a dovedit că merita să fie susţinută financiar. "Eu le-am promis două prime în finalul sezonului de toamnă, dacă reuşesc să câştige cu primele două clasate, FC Clinceni şi CSMS Iaşi, iar această promisiune s-a dovedit a fi suficient de motivantă pentru ca jucătorii să câştige cele două partide. Regret că s-a ajuns la această decizie de desfiinţare a echipei, Brăila merita să continue în Liga a II-a. Dar nu este vina noastră, a celor care am dovedit că vrem să susţinem această echipă, că s-a ajuns aici", a declarat Florin Cârligea.

"Am fost ţepuiţi!"

Neplătiţi de cinci luni de zile, jucătorii de la CF Brăila au venit la discuţii hotărâţi să nu accepte jumătăţi de măsură. Aceştia au ascultat noile propuneri, dar nu au fost de acord cu ele. Toţi fotbaliştii au declarat că îşi vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract. De altfel, Alexandru Ciocâlteu şi-a depus deja memoriu la FRF, iar astăzi el urmează să fie declarat jucător liber şi să-şi îndrepte paşii spre una dintre cele trei formaţii din prima Ligă cu care cochetează.
Înainte de a părăsi Stadionul Municipal jucătorii şi-au vărsat năduful, în speranţa că brăilenii vor afla adevărul despre felul în care au decurs în realitate lucrurile la Clubul CF Brăila. Ei l-au acuzat pe preşedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu că i-a tras pe sfoară, considerându-l principalul vinovat pentru moartea echipei de fotbal.
Primul care s-a arătat iritat de situaţia creată a fost Adrian Câmpeanu. "Lumea trebuie să ştie adevărul! În acest campionat am muncit pe gratis, mai bine zis am fost ţepuiţi. Apă caldă nu am avut la stadion, căldură nu. Cât despre mâncare, ce să spun? Am mâncat fasole şi iahnie de cartofi cu câte un cârnăcior minuscul şi voiau performanţă. Stancu ne-a făcut «vânzători de meciuri», dar atunci trebuia să ne găsim avocaţi să-l dăm în judecată. Unde sunt restul de bani din mult vehiculata sumă de 500 de mii de euro de care suntem acuzaţi că i-am primit? Noi am demonstrat în teren că avem valoare şi, cu toate că am fost criticaţi, ne-am îndeplinit obiectivele propuse. Asta să fie clar! Nu vreau să creadă brăilenii că noi ne-am îmbogăţit, ci să cunoască adevărata faţă a lucrurilor", a spus cu năduf Adrian Câmpeanu.
În sprijinul atacantului a sărit şi portarul Fane Leu. "Nu am primit niciun ban de când a început campionatul, iar de sărbători am primit tot un «nimic» ambalat frumos. Şi mai vreau să spun că la CF Brăila nu a existat în această perioadă un contract de 2.000 de euro. Toate acestea au fost scornite de Bunea Stancu ca să ne discrediteze", a fost reacţia lui Fane Leu.
Pentru că şi-a adus aminte că, la un moment dat, şi el a fost acuzat că nu a dorit promovarea, Laurenţiu Ivan a fost din nou tranşant, aşa cum este şi pe dreptunghiul verde. "Printre motivele pe care domnul Stancu le-a invocat ca să ne oprească finanţarea a fost şi acela că nu am vrut să promovăm, cu toate că am fost stimulaţi. Vreau să le reamintesc celor care ne-au acuzat de acest lucru că atunci când eram pe locul al doilea nu ni s-au mai dat salariile vreo trei luni de zile. De ce, dacă se dorea performanţă? Deci, nici atunci când eram pe val, la promovare, nu primeam ceea ce ni se cuvenea", a punctat Ivan.
"Dacă Primăria şi Consiliul Judeţean îşi onorau promisiunile, eram deja în play off şi ne gândeam la promovare. CF Brăila era una dintre cele mai bune echipe din seria Est a Ligii a II-a şi a dovedit-o cu formaţiile de pe primele două locuri", a spus şi Sorin Frunză, cel mai valoros jucător din lotul echipei brăilene.
Fotbaliştii brăileni au plecat acasă, iar cei din alte oraşe la Hotelul Sport, ei urmând să revină astăzi la stadion pentru a-şi primi actele de transfer.

Conpet Cireşu ar putea prelua ştafeta de la CF Brăila

Judeţul Brăila va rămâne cu o singură echipă divizionară, Conpet Cireşu, grupare care activează în seria a doua a Ligii a III-a. Probabil sub o altă denumire din vară, aceasta ar putea continua tradiţia fotbalului brăilean. Florin Cârligea, care în urmă cu câţiva ani a susţinut financiar şi Viitorul Însurăţei, a afirmat că va ajuta Conpet Cireşu. "În acest campionat avem ca obiectiv evitarea retrogradării, iar în următorul sper să ne putem gândi la promovarea în Liga a II-a, mai ales că şi-a exprimat dorinţa de a ne sprijini financiar şi Florin Cârligea", a declarat Vasile Popa, vicepreşedintele echipei Conpet Cireşu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro