Mergi la conţinutul principal

Fotbaliştii de la Murgoci au câştigat turneul judeţean ONSS

• competiţia, la care au participat 16 echipe, a fost rezervată elevilor de liceu • podiumul a fost completat de formaţiile de la C. Angelescu Ianca şi C.D. Neniţescu

 

Echipa de fotbal de la Gh.M. Murgoci pregătită de profesorul Cristea Rusu a câştigat etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Scolar (ONSS), la nivel liceal.

Turneul din acest an a reunit la start 16 echipe care au fost împărţite în patru serii, primele două formaţii din fiecare grupă asigurându-şi participarea în etapa semifinală, şi anume cele de la Nicolae Titulescu Însurăţei (prof. Marius Munteanu), Panait Cerna (prof. Marian Neta), Gh.M. Murgoci (prof. Cristea Rusu), C. D. Neniţescu (prof. Viorel Tănase), Anghel Saligny (prof. Florentin Latu), Ana Aslan (prof. Valentin Ciocan), Edmond Nicolau (prof. Nicuşor Baldovin), C. Angelescu Ianca (prof. Viorel Ciucaşu).

Cele opt formaţii au fost împărţite în două grupe, iar după disputarea meciurilor în sistem turneu, primele două clasate din fiecare serie şi-au asigurat calificarea la turneul final. În ultimul act al competiţiei judeţene ONSS, echipa de la Gh.M. Murgoci pregătită de profesorul Cristea Rusu a obţinut victorii pe linie, 7-2 cu C.D. Neniţescu, 9-0 cu Edmond Nicolau şi 1-0 cu C. Angelescu Ianca.

Pe locul al doilea s-a clasat echipa de la C. Angelescu Ianca iar pe al treilea cea de la C.D. Neniţescu.

“A fost o competiţie maraton, cu meciuri spectaculoase, disputate într-o atmosferă deosebită. Felicit toţi elevii şi profesorii participanţi pentru parcursul lor în cele 5 luni ale competiţiei şi doresc echipei C.N.”Gh.M.Murgoci” mult succes la etapa zonală. Organizare ireproşabilă a competiţiei de către Inspectoratul Şcolar, iar arbitrajele asigurate de AJF brăila au fost impecabile”, ne-a declarat profesorul Bogdan Grigore, responsabil al competiţiei.

“Felicit întreaga echipă pentru performanţa obţinută şi sper să facem o figură frumoasă la faza zonală. Sper să ducem numele Colegiului Naţional Gh.M.Murgoci între primele 8 echipe ale ţării”, a precizat profesorul Cristea Rusu.

Fiecare echipă a primit cupe, medalii şi diplome din partea IŞj şi DJST, premierea fiind oficiată de inspectorul de specialitate, Marian Babeş.

Lotul echipei Gh.M. Murgoci: Andrei Scarlat, Bogdan Oprea, Cosmin Aftodor, Andrei Gurău, George Niţă, Gigel Bordei, Ştefan Giurcă, Bogdan Vîju, Cristian Gurău, Gabriel Sandu.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro