Mergi la conţinutul principal

Fotbaliştii de la LPS Brăila s-au calificat la etapa de zonă a Olimpiadei Gimnaziilor

La sfârşitul săptămânii trecute, la baza sportivă a Colegiului Naţional "Ana Aslan" s-a desfăşurat faza finală a campionatului de fotbal rezervat elevilor de gimnaziu, mai precis copiilor născuţi în anul 2000 şi mai mici, competiţie inclusă în calendarul Olimpiadei Gimnaziilor. La turneul de fotbal organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila în colaborare cu AJF Brăila şi DJST Brăila au participat patru formaţii calificate în urma fazelor din mediul urban şi din cel rural, LPS Brăila şi Vlaicu Vodă, respectiv echipele şcolilor din Râmnicelu şi Şuţeşti. S-a jucat fiecare cu fiecare, iar după disputarea tuturor jocurilor, campioană judeţeană a devenit echipa Liceului cu Program Sportiv Brăila, pregătită de profesorul Cătălin Teodor. Pe poziţia a doua s-a clasat formaţia Şcolii din Şuţeşti, iar pe a treia cea de la Râmnicelu. LPS Brăila şi-a asigurat participarea la etapa de zonă a Olimpiadei Gimnaziilor.
"Felicit întreaga echipă pentru calificarea la turneul zonal, unde sperăm să facem o figură frumoasă şi de ce nu, să ne calificăm în etapa următoare. Din păcate, regulamentul nu ne mai permite în acest an folosirea a zece copii legitimaţi, ceea ce, în opinia mea, va scădea nivelul competiţiei", a declarat profesorul Cătălin Teodor.
Etapa de zonă va avea loc la Galaţi, în perioada 25-28 aprilie şi la ea vor participa câştigătoarele etapelor judeţene din Galaţi, Buzău,Vrancea, Constanţa, Tulcea şi Brăila.

Lotul echipei LPS Brăila a fost următorul: Roberto Chirilă, Ştefan Câineanu, Marius Soare, Gabriel Coteţ, Andrei Ichim, Alexandru Luca, Sebi Cojocaru, Alexandru Duţu, Alin Mihai.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro