Mergi la conţinutul principal

Fosta stradă Regală a Brăilei a început să semene a cocină

Aflată în plin centru al Brăilei, strada Mihai Eminescu, fosta Regală, ar trebui să fie o adevărată emblemă a oraşului, zona de promenadă care să-i relaxeze pe brăileni şi să îi impresioneze pozitiv pe turişti. În loc de asta, Str. Mihai Eminescu are un aspect dezolant care, după ninsorile de dinaintea Revelionului, a devenit de-a dreptul dizgraţios. Luni dimineaţă, din pubelele stradale se revărsau maldăre de gunoaie care, împrăştiate de câini, se amestecau cu zăpada frământată şi murdară, printre picioarele trecătorilor. Tot acest gunoi provenea de la locatarii clădirilor istorice de pe Str. Mihai Eminescu, dar şi de pe străzile Petru Maior şi Mihail Sebastian sau Goleşti. Pentru că operatorii de salubritate au întârziat cu colectarea deşeurilor, unii dintre aceşti chiriaşi s-au debarasat de pungile de gunoi din locuinţă aruncându-le la pubelele stradale. Care pubele nu au fost destinate pentru aşa ceva, ci doar pentru a le oferi posibilitatea pietonilor să arunce resturi de ambalaje sau mucuri de ţigară. În fapt, pe Str. Mihai Eminescu se întâmplă frecvent, nu doar în perioada depunerilor de zăpadă, ca pubelele stradale să dea pe dinafară de astfel de resturi aruncate de locatari, dar şi de chiriaşii spaţiilor comerciale din zonă.
Conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Gospodărire şi Administrare Locală (SUPAGL) spune că, odată cu schimbarea modalităţii de plată a serviciilor de salubritate, situaţia s-ar putea schimba. "Aceste fapte erau săvârşite de persoane care refuzau să încheie contracte de salubrizare. După cum se ştie, de la 1 ianuarie 2015, toată lumea trebuie să achite salubritatea odată cu restul impozitelor. Deci toţi, inclusiv chiriaşii caselor din centru, vor face declaraţii de impunere prin care arată câţi membri are familia. Suma care se va plăti pentru ridicarea gunoiului menajer este de 7 lei pe lună per membru de familie. În acest fel, dacă tot achită tariful pentru salubritate, poate că persoanele respective nu îşi vor mai arunca deşeurile în pubelele stradale, ci le vor preda operatorului de salubritate, aşa cum face toată lumea", şi-a exprimat speranţa Dan Apostol, directorul SUPAGL Brăila.
Luni după-amiază, pubelele de pe Str. Mihai Eminescu au fost golite de deşeuri. Resturile au fost ridicate de operatorul de salubritate care are sector în zonă, pe cheltuială proprie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro