Mergi la conţinutul principal

Fosta conducere a FC Bihor, cercetata pentru transferuri ilegale de jucatori

Fosta conducere a FC Bihor (liga a II-a) este cercetata pentru ca a efectuat transferuri ilegale de jucatori de fotbal, de la gruparea bihoreana, catre alte cluburi din tara, prin falsificarea unor documente, au informat, luni, surse din Politie.
Astfel, ofiteri din cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor au stabilit ca, in perioada decembrie 2005 - ianuarie 2006, fostul presedinte al clubului, Alexandru Satareanu, actualul vicepresedinte, Ludovic Sandor si impresarul Ionel Codoban, au efectuat transferuri ilegale de jucatori de fotbal de la gruparea bihoreana catre alte cluburi de fotbal din tara.
Potrivit anchetatorilor, ei ar fi justificat transferurile prin documente falsificate, din care rezulta ca tranzactiile s-au facut in schimbul unor sume modice, dar exista suspiciunea ca, intre doi dintre suspecti exista o intelegere prealabila privind pretul real al tranzactiei, in acest fel obtinind ilegal aproximativ 2.000.000 de lei.
"Prin anumite artificii contractuale, cea mai mare parte din suma de bani ar fi fost virata in contul unei societati administrata de unul dintre suspecti", se arata intr-un comunicat al Inspectoratului de Politie al Judetului Bihor.
Dosarul a fost inaintat Parchetului de pe linga Tribunalul Bihor cu propunere de trimitere in judecata, cei doi fiind suspectati de "inselaciune cu consecinte deosebit de grave".
In august 2006, Prefectura judetului Bihor a sesizat institutiile de cercetare penala si fiscala ale statului pentru o ancheta amanuntita la clubul de fotbal FC Bihor, finantat de Consiliul Judetean si Consiliul Local Oradea.
Atunci, prefectura a dat publicitatii rezultatele unor verificari proprii la clubul de fotbal, la finalul carora a constatat o "proasta gestionare a banilor publici". "Transferurile de jucatori de la FC Bihor catre alte cluburi au fost facute in defavoarea clubului", se arata in documentul dat publicitatii, care enumera in acest sens cedarea unui intreg lot de jucatori, la finalul turului de campionat 2005-2006, numai in schimbul banilor reprezentind drepturile de imagine sau pe sume mai mici decit cele stabilite prin rapoartele de evaluare a jucatorilor.
Este vorba de Cosmin Vitca (acum la Steaua), Daniel Stan, Ramse Gado (toti trei transferati la Otelul Galati), Sebastian Sfirlea (FC Vaslui, acum la Poli Iasi) si Dorin Mihut, ultimul transferat practic gratuit la Dinamo. Mihut evolueazam acum la UTA Arad.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro