Mergi la conţinutul principal

A fost realizată cea mai exactă hartă a Căii Lactee de până acum

O echipă de astronomi brazilieni a folosit datele adunate de sonda WISE (Wide-field Infrared Survey Explorer) , aparţinând NASA, pentru a realiza cea mai exactă hartă a Căii Lactee dintre cele elaborate până în prezent, conform unui material publicat de Huffington Post şi preluat de Agerpres.
Obţinerea unei hărţi cât mai exacte a vastei galaxii din care face parte şi sistemul nostru solar nu este deloc simplă. Conform unei analogii oferite de NASA, este ca şi cum ai realiza o hartă a oraşului în care locuieşti, fără a ieşi vreodată din propria sufragerie.
Noua hartă a Căii Lactee confirmă faptul că galaxia noastră este o spirală cu patru braţe şi oferă o perspectivă de detaliu fără precedent asupra unor roiuri stelare aflate la marginile galaxiei.
Astronomii brazilieni au folosit datele adunate de sonda WISE pentru a identifica cu exactitate locaţia roiurilor stelare aflate pe braţele Căii Lactee. Prin măsurarea locaţiei acestor roiuri, astronomii au putut să cartografieze braţele majore ale Căii Lactee şi să pună cap la cap harta completă a galaxiei din care face parte sistemul nostru solar.
„Parametrii fundamentali, aşa cum sunt vârsta şi distanţa, pot fi determinaţi mai uşor pentru roiurile stelare decât pentru stele sau nebuloase singulare. Astfel, locaţia roiurilor stelare poate fi folosită pentru a cartografia structura spiralată a Căii Lactee", a susţinut astronomul Denilso Camargo de la Universitatea federală din Rio Grande do Sul. „Descoperirea unui număr atât de mare de roiuri stelare integrate ne ajută să înţelegem mai bine structura Căii Lactee şi procesele de formare de noi stele din galaxia noastră", a adăugat el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro