Mergi la conţinutul principal

A fost Iohannis la Grivco? «Este pur şi simplu o minciună»

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, şi fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş au avut, luni, un schimb de replici într-o emisiune televizată, Şereş susţinând din nou că l-a întâlnit pe Iohannis în 2009 la Grivco, iar preşedintele PNL că ceea ce spune acesta sunt lucruri neadevărate.
Iohannis a fost confruntat, într-o emisiune a postului B1 Tv, cu fostul lider PC Codruţ Şereş, care a susţinut că acesta ar fi fost în 2009 la sediul Grivco pentru a discuta cu Dan Voiculescu.
Liderul PNL, care s-a aflat în platoul emisiunii, a negat din nou că ar fi luat parte la negocieri cu Dan Voiculescu la sediul Grivco.
El a menţionat că această idee a fost folosită pentru prima dată de preşedintele Traian Băsescu, în 2009, pentru a justifica refuzul desemnării sale ca prim-ministru.
"Nu am fost la Grivco. Niciodată. Nici acum nu ştiu unde e clădirea, dar nici nu mă interesează", a afirmat liderul PNL.

Şereş umbla pe holuri şi a dat de Iohannis

Codruţ Şereş, care a intervenit prin telefon în emisiune, a reiterat faptul că l-ar fi întâmpinat pe Iohannis şi l-ar fi condus la Dan Voiculescu, momentul petrecându-se în toamna lui 2009 la Grivco. El a susţinut că în acea perioadă ar fi negociat şi Crin Antonescu sau Mircea Geoană cu Dan Voiculescu, despre desemnarea ca prim-ministru a edilului de la Sibiu.
"Eu m-am întâlnit cu domnul Iohannis când a intrat la Grivco, în hol. Nu înţeleg de ce trebuie să ne ascundem după nişte lucruri şi acum să spunem că nu ştim unde este Grivco", a spus Şereş.
"Domnule Şereş, nu ştiţi despre ce vorbiţi. Nici nu ştiţi cine cu cine a negociat. Faptul că m-aţi întâmpinat dumneavoastră la Grivco este pur şi simplu o minciună. V-o spun aşa, direct, în faţă", a afirmat Iohannis.
Şereş a susţinut că în afară de el ar mai fi fost şi alte persoane care l-ar fi văzut pe Iohannis la acel moment. "Erau cei de la recepţie, erau cei de la secretariatul domnului Voiculescu", a răspuns el unei întrebări.

Voiculescu umbla cu o echipa de la Antene după el

De asemenea, preşedintele PNL a afirmat că de-a lungul anilor s-a mai intersectat cu Dan Voiculescu, "însă nu a existat niciodată o negociere pentru ceva".
"A fost o singură dată la mine în vizită, acum cred că vreo 12 ani, când a intrat cu o echipă întreagă de la Antena la mine în birou, nu ştiu ce campanie a fost, să arate că l-a vizitat pe primarul independent al Sibiului. Dar nu a existat niciodată o negociere politică între noi, nu am avut ce împărţi, mai simplu spus", a mai spus Iohannis.
Ulterior, Şereş a menţionat că la respectiva întâlnire dintre Iohannis şi Voiculescu, din 2009, nu ar mai fi luat parte vreo altă persoană.
"L-am condus la sala în care s-a întâlnit cu domnul Voiculescu", a mai susţinut Şereş. "Eu avusesem o altă întâlnire într-o altă sală, ieşeam din acea sală şi întâmplător l-am întâlnit (...). (L-am condus - n.r) pentru că mi s-a părut o chestiune de curtoazie şi de bun simţ (...). Când m-am întâlnit cu domnul Iohannis pe hol, era singur" a mai spus el.
"Eu, aşa, singur, pe holuri, căutând un birou la Grivco...Puteţi să vă imaginaţi aşa ceva? Este caraghios! (...) Nu a existat niciodată o astfel de întâlnire. Pot să vă spun mai simplu, am evitat astfel de întâlniri. Nu am vrut să existe astfel de întâlniri şi nu au existat", a mai spus Iohannis, care a susţinut că la acel moment a solicitat ca negocierile să se poarte numai la Parlament în ceea ce priveşte desemnarea sa ca premier.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro