Mergi la conţinutul principal

Fost fotbalist turc, ministru în guvernul Turciei

AKP a câştigat zdrobitor alegerile legislative din Turcia de la jumătarea acestei luni, soluţiile "minune" ale premierului, la putere din 2003, fiind cooptarea în echipă cu care a atacat legislativele a unor vedete precum Hakan Sukur sau jurnalistul Şamil Tayyar şi unui număr important de femei, într-o societate în care rolul acestora începe să fie din ce în ce mai important.
Relaţia dintre premierul în exerciţiu şi vedeta fotbalului turc este mai veche, Sukur fiind unul dintre susţinătorii şefului guvernului în demersul său de anul trecut de a modifica Constituţia ţării elaborată în 1980, când ţara se afla sub control militar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro