Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

A fost desemnat "Omul cu o chitara"

Muzica de calitate, emotii, premii, aplauze, momente de extaz, acestea au fost ingredientele ultimei seri a Festivalului-concurs "Omul cu o chitara". Seara de duminica a fost destinata Galei Laureatilor primei editii a celui mai nou festival national de muzica gazduit de Braila. Odata cu inceperea decernarii premiilor au inceput si emotiile in rindul concurentilor. In culise, se acordau instrumente, se incalzeau voci, iar inainte de anuntarea fiecarui loc cistigator se lasa linistea, tensiunea fiind la cote maxime. Pronuntarea, pe rind, a ocupantilor unui loc pe podium, dadea de fiecare data motiv de bucurie premiantilor, iar celor ramasi in cursa speranta ca vor fi ei, urmatorii nominalizati. Astfel, prima mentiune, in valoare de 200 de lei noi, a fost acordata unei tinere soliste din Braila, Manuela Nichita, iar cea de-a doua a revenit Alinei Zaharia, din Pitesti. Prima dintre acestea, de altfel singurul concurent brailean premiat, s-a declarat multumita de premiul obtinut si considera competitia la care a participat drept “o experienta buna pentru viitor”. Pe locul III s-a situat grupul "Nu acum" din Iasi, un cvartet cu chitare, flaut si vioara care a facut o foarte frumoasa impresie atit juriului festivalului, cit si publicului si celorlalti concurenti. Ei au cistigat premiul in valoare de 700 lei noi. Cea de-a doua treapta a podiumului a fost ocupata tot de un grup, de data aceasta din Cluj, prezentati sub numele de "Unde". Dupa primirea premiului, in valoare de 1.000 lei noi, si a reprezentatiei oferite publicului, cei trei tineri componenti ai formatiei, Onisor, Sandra si Cristina, s-au declarat incintati de premiu, iar din punctul lor de vedere, tot ce a insemnat organizarea festivalului a fost un succes. Sandra a tinut sa remarce cu surprindere ca, spre deosebire de alte festivaluri din tara la care a participat, la Braila, in organizarea unui eveniment cultural cum este festivalul de folk s-a implicat Consiliul Judetean, lucru care in opinia sa, denota un interes deosebit acordat de acesta culturii locale. Din discutia cu cei trei am aflat ca pentru a ajunge la festival au parcurs nu mai putin de 17 ore, avind nesansa de a se bloca in trafic datorita ninsorii abundente care s-a abatut in drumul lor, fapt care i-a determinat sa-si puna mari semne de intrebare daca vor mai fi capabili sa ajunga la concurs. Au avut, spun ei, dorinta si perseverenta necesare pentru a se manifesta pe scena festivalului de la Braila, multumirea fiind cu atit mai mare cu cit au si cistigat un premiu onorant.Silvan Stancel: "Cea mai mare satisfactie o am din partea publicului"In fine, Premiul I si suma de 15 milioane lei vechi au revenit solistului Silvan Stancel, din Alba-Iulia. La desemnarea lui drept marele cistigator al primei editii a Festivalului national-concurs de folk "Omul cu o chitara", Silvan a fost asaltat de ceilalti concurenti cu felicitari, iar publicul i-a asteptat intrarea in scena cu aplauze. Vizibil emotionat, acesta ne-a marturisit, la rindul lui, ca organizarea primei editii a Festivalului, a fost exemplara si ne-a relatat citeva aspecte de culise. "Serile petrecute la Braila au prilejuit un schimb de experienta intre concurenti, am povestit, am cintat, am discutat pe teme muzicale si am invatat unii de la altii in ceea ce priveste muzica. Am legat prietenii si ne-am facut promisiuni de revedere la alte manifestari de gen si nu numai. Deloc de neglijat este si faptul ca festivalul de la Braila ne-a dat ocazia sa discutam cu marii artisti de la care poti invata foarte multe, ca si atitudine. Personal, cea mai mare satisfactie o am din partea publicului. Cind am intrat in sala, in seara de gala, o doamna m-a oprit politicos si mi-a zis ca am cintat cel mai bine, ceea ce mi-a dat si mai multa incredere. Acum, ma bucur ca si juriul a avut aceeasi parere, mai ales prin faptul ca am avut de infruntat grupuri. Cistigarea Premiului I inseamna pentru mine un semn de apreciere pentru ceea ce am facut pe scena din punct de vedere artistic", a declarat tinarul Silvan Stancel. Dupa Gala Laureatilor au urmat cele trei recitaluri ale serii care au adus in scena alte trei nume sonore ale muzicii folk: Marius Batu, Ducu Berti si Mircea Baniciu, care a reusit sa ridice sala in picioare la fiecare cintec. Se constata o evolutie a genului, spre profesionalismUnul dintre membrii juriului prezidat de Victor Socaciu a fost profesorul Dorin Sipos, care s-a declarat incintat ca, in sfirsit, are loc la Braila un astfel de eveniment, care are istorie totusi, incepind cu Nicu Alifantis si continuind cu altii. "In calitate de inspector scolar, mi-am propus chiar un program, de initiere a copiilor din fiecare scoala din judetul Braila, doresc chiar sa ajut cu elemente de repertoriu, de management al coordonarii unor formatii muzicale si solisti individuali. Asta pentru ca avem talente ce trebuie descoperite si promovate, dar si pentru ca Braila, prin asezarea geografica, a fost harazita de Dumnezeu cu aceasta stare de legenda a Dunarii, ce trebuie exploatata. Eu ma bucur enorm la fiecare eveniment cultural sau artistic ce se desfasoara la Braila, si ma refer aici la cele doua editii ale Festivalului "George Grigoriu", la Festivalul muzicii lautaresti si, in plus, la faptul ca autoritatile locale, in speta Consiliul Judetean, a recurs la o infuzie de investitii in cultura si arta. Daca scolile vor fi coordonate in spiritul acestei educatii muzicale, si la elevi prinde foarte bine, competitia aceasta va avea numai de cistigat" a remarcat Dorin Sipos. Acesta a continuat spunind ca "Am constatat o evolutie a genului, spre profesionalism, si ma refer aici atit in domeniul interpretarii, al textelor abordate de simtire poetica si al structurii componistice. S-au interpretat lucrari foarte valoroase. Solistii individuali au abordat, pe linga tehnicile de emisie vocala si tehnici instrumentale deosebite, imbogatind limbajul muzical estetic al genului". Potrivit lui Dorin Sipos, criteriile pe care le-a avut in vedere juriul au inclus interpretarea, fiind important ca solistul sau grupul respectiv sa transmita publicului o anume stare sufleteasca, valoarea compozitiilor muzicale, tehnica instrumentala, vocala si un ultim criteriu s-a referit la structura lucrarii. Referitor la modalitatea de jurizare, acesta a spus ca juriul desemnat sa se pronunte in alegerea celor cinci cistigatori a punctat fiecare concurent pe o scara de la 1-20, asta pentru ca spectrul de evaluare sa fie mult mai larg. Fiecare fisa speciala a fost sigilata si predata organizatorilor care au centralizat rezultatele, desemnindu-se astfel primii laureati ai festivalului. La finele evenimentului, organizatorii, respectiv Consiliul Judetean si Centrul pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Braila s-au declarat multumiti si spun ca manifestarea nu va ramine un moment izolat, ci se vor mai organiza si alte editii ale festivalului incercind de la an la an sa-i dea o mai mare amploare.




Categorie articol: 

Comentarii