Mergi la conţinutul principal

Formatia din Insuratei a pierdut, iar scaunul lui Dan Asandei este in pericol

Gazdele au dominat inceputul de partida, insa una dintre solutiile la
care au apelat a fost si aceea a intimidarii adversarilor printr-un joc
ceva mai dur.
Tabela s-ar fi putut modifica inca din minutul 18 cind, la o centrare
in careul echipei Viitorul, neatent, Bogdan a reluat mingea cu
capul, in bara propriei porti. Dodu a mai avut inca o data sansa de a
deschide scorul in minutul 30, cind Alexandru Stan a sutat de la
marginea careului mare si mingea s-a scurs milimetric pe linga
poarta.
Au urmat doua momente bune ale oaspetilor, dar in prima faza
Muha nu s-a descurcat in situatie de unu la unu cu portarul
gazdelor, iar citeva minute mai tirziu Bratosin nu a ales cea mai
buna solutie, sutind dintr-un unghi destul de dificil in loc sa centreze
in fata portii unde se afla demarcat Stanciu.

Moroianu le-a facut cadou gazdelor trei puncte

Partea secunda a partidei a inceput cu o ratare a oaspetilor. Scapat
singur spre poarta adversa, Stoian a incercat sa-l lobeze pe Iancu
insa mingea a trecut peste transversala.
Soarta partidei se decide in minutul 63, cind fundasul oaspetilor,
Moroianu, il jeneaza pe portarul Stoica, acesta scapa mingea din
mina si Fodor indeplineste o simpla formalitate.
Formatia din Insuratei forteaza si creeaza patru faze periculoase in
careul advers insa Anghelina (min. 72 si 85), Dobre (min. 78) si
Bogdan (min. 81) nu reusesc, din pozitii destul de bune, sa-l invinga
pe portarul gazdelor.
In urma acestei noi infringeri, Viitorul coboara pe locul al zecelea in
clasament, iar scaunul antrenorului Dan Asandei se clatina din ce in ce mai mult. De altfel, pentru antrenorul mentionat jocul acesta
parea unul decisiv in perspectiva mentinerii sale pe banca tehnica
insa probabil ca partida cu Oil Terminal, de pe teren propriu, va fi
cea care va decide soarta acestuia.
Indiscutabil, in opinia unora dintre conducatorii echipei Viitorul, vina
rezultatelor necorespunzatoare din ultima vreme ii apartine in
totalitate lui Dan Asandei.

Viitorul: Stoica - Moroianu, Bogdan, Musat (min. 82: Vicol), Bratosin
(min. 46: Baicu) - Stoian (min. 62: Dobre), Vioreanu, Paraschiv,
Stanciu, Muha (min. 71: Anghelina) - Coman.

Rezultatele inregistrate in etapa a 27-a:
Rocar ANEFS Bucuresti - Dinamo II Bucuresti 2-2
Oil Terminal Constanta - CS Ovidiu 0-0
Farul II Constanta - Phoenix Ulmu 5-3
Intergaz Bucuresti - Steaua II Bucuresti 4-1
Petrolul Ianca - Politehnica Timisoara 1-1
FC Chitila - Dunarea Calarasi 3-2
Portul Constanta - Unirea Slobozia 3-1
Dodu Bucuresti - Viitorul Insuratei 1-0
Aurora Mangalia - Callatis Mangalia 1-0

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro