Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Foc continuu la Finante pentru taxa auto

Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Braila informeaza ca in perioada 12-14 decembrie 2008, se vor asigura conditiile optime de primire a solicitarilor de calcul a taxei pe poluare, de emitere a deciziilor de calcul si de incasare a taxei pe poluare.
Programul de functionare este, pentru ziua de astazi, intre orele 8.00 - 14.00, iar duminica, intre orele 8.00 - 12.00.
Contribuabilii arondati la Administratia Finantelor Publice a municipiului Braila si Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii se vor prezenta in acest interval la ghiseele Administratiei Finantelor Publice a Municipiului Braila din strada Brasoveni nr. 36. Cei din judet se vor prezenta la sediile organelor fiscale teritoriale, respectiv AFP Ianca, AFP Insuratei, AFP Faurei, AFP Dudesti, AFP Movila Miresii, AFP Viziru, de care apartin.
Noua ordonanta de urgenta, prin care se prevede ca triplarea taxei auto pentru masinile second-hand se aplica din 15 decembrie, a fost publicata, joi seara, in Monitorul Oficial. Dupa ce activitatea la administratiile financiare a fost data peste cap, oamenii pot plati taxa in varianta veche. Initial, ordonanta publicata luni prevedea ca triplarea se aplica de la 8 decembrie, insa Guvernul a revenit si va aplica noile reguli de la 15 decembrie
"In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 836/11 decembrie 2008 a fost publicata OUG nr. 218/2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care abroga prevederile OUG nr. 208/2008 si care intra in vigoare la data publicarii. Potrivit art. IV alin. (2), intre data intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta si 14 decembrie 2008 inclusiv, se aplica nivelurile taxei prevazute de OUG nr. 50/2008, astfel cum era in vigoare inainte de modificarea sa prin OUG nr. 208/2008.
De asemenea, conform art. IV alin. (3), contribuabililor li se aplica regimul juridic in vigoare la data depunerii documentelor necesare pentru calculul taxei pe poluare. Astfel, taxa pe poluare va fi calculata cu coeficientii nemajorati pentru toate solicitarile depuse in perioada dintre data intrarii in vigoare a OUG nr. 218/2008 si 14 decembrie 2008 inclusiv", precizeaza DGFP.
Din 15 decembrie, se tripleaza taxa de poluare pentru masinile second-hand, iar automobilele noi Euro 4 cu motoare de sub 2.000 cmc vor fi scutite de taxe pina la 31 decembrie 2009.




Categorie articol: 

Comentarii