Mergi la conţinutul principal

FMI cere tăierea subvenţiilor pentru companiile de stat, din 2010


Reprezentanţii FMI au cerut autorităţilor române să elimine subvenţiile la cele 10 companii de stat monitorizate, a declarat luni secretarul de stat în ME, Tudor Şerban, precizând că în 2010 cel mult 3 firme mari vor mai primi subvenţii, respectiv C.N. a Huilei, CFR Călători şi Infrastructură.
"Nu s-a discutat despre disponibilizări şi îngheţări de salarii. Subvenţiile trebuie să dispară, pentru că asta este politica Fondului Monetar Internaţional", a afirmat Şerban.
"Cred că şapte companii (din cele 10 monitorizate n.r.) vor rezista fără subvenţii şi anul viitor se vor acorda doar la două sau trei companii. Este vorba de CNH, CFR Infrastructură şi CFR Călători, iar singura care ar putea fi privatizată anul viitor este CFR Marfă", a completat el.

Subvenţii tăiate la Metrorex

În privinţa Metrorex, care operează metroul bucureştean, secretarul de stat a explicat că această companie va trebui, probabil, "să-şi găsească soluţii interne".
"Metrorex are argumente slabe pentru a solicita subvenţii, pentru că numărul de călători a crescut cu 25%, la 750.000 (pe zi n.r.), şi va trebui să justifice foarte bine pentru ce mai solicită subvenţii de la stat", a spus Şerban.
El a precizat că la întâlnirea de la Ministerul Finanţelor s-a discutat despre soluţiile ce ar trebui găsite în cazul societăţilor cu probleme grave, care nu au realizat profit şi nici nu mai sunt subvenţionate.
"Termoelectrica nu primeşte subvenţii, chiar dacă are probleme, iar în aceste condiţii ei trebuie să stabilească clar cu se va calcula gigacaloria şi preţul kilowatt-ului", a declarat secretarul de stat.
Şerban a menţionat că în acest an vor fi disponibilizaţi în sectorul mineritului circa 600 de angajaţi, de la Compania Naţională a Huilei Petroşani, urmând ca anul viitor să mai fie concediaţi alţi 1.000 de salariaţi.
"Anul ăsta am avut subvenţii mai mici cu 20% decât anul trecut şi avem un deficit al fondului de salarii din minerit de 35 de milioane de euro, pentru luna decembrie", a mai spus reprezentantul Ministerului Economiei.
Autorităţile române s-au angajat în faţa FMI, în noua scrisoare de intenţie din august, să monitorizeze zece mari companii publice cu probleme şi să fixeze plafoane la cheltuielile salariale ale firmelor ce primesc subvenţii.
Companiile care vor fi monitorizate în primă fază sunt C.N. Căi Ferate CFR, S.N. Transport CFR Călători, CN a Huilei, Termoelectrica, C.N. de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro