Mergi la conţinutul principal

Florin Cîţu: Costul acestei crize îl suportăm cu toţii, indiferent de domeniul în care ne aflăm

Costul acestei crize îl suportăm cu toţii, indiferent de domeniul în care ne aflăm, iar soluţiile cele mai bune vin numai după discuţiile cu cei afectaţi, a spus marţi seara ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

 

Este un principiu de bază pe care îl tot spun: solidaritate în acest moment. Costul acestei crize îl suportăm cu toţii, indiferent de domeniul în care ne aflăm. Bugetul a fost deja construit cu îngheţarea salariilor demnitarilor, a indemnizaţiei de hrană, a valorii voucherelor de vacanţă. Am avut măsuri care să reducă presiuni asupra bugetului. Nu ştiam că vine această criză, dar modul meu de a administra finanţele este unul prudent. Discut cu premierul mai multe scenarii. Din punctul meu de vedere, principiul de bază este solidaritate", a spus Cîțu, răspunzând unei întrebări cu privire la posibilitatea adoptării unor măsuri în sectorul bugetar, precum îngheţarea salariilor sau a angajărilor.

În ceea ce priveşte susţinerea zonelor cel mai grav afectate de această criză, precum sectorul HORECA, Florin Cîţu a precizat că reprezentanţii din sector au solicitat în principal linii de creditare pentru a putea trece peste această perioadă, iar autorităţile se gândesc şi la alte măsuri de susţinere pentru că domeniul trebuie restartat.

Am prieteni care lucrează în acest domeniu. Nu vor ajutor. Vor pune câţiva oameni în şomaj tehnic şi vor linii de creditare pentru a trece peste această perioadă. Capital de lucru. Mulţi dintre ei îşi păstrează în această perioadă cât pot activitatea şi vor să revină imediat după aceea. A fost un sector lovit imediat de criză. Este printre primele sectoare. Acum trebuie să vedem cât pot duce. Ne gândim şi la alte produse. După ce avem aceste linii de credit şi trece această perioadă ne gândim cum să îi susţinem după aceea. Trebuie restartat acest domeniu. În acest moment cred că cel mai bine îi putem susţine comandând de la aceste restaurante, a precizat Cîţu.

Soluţiile cele mai bune vin după discuţiile cu cei care au fost afectaţi. Nu putem noi să le dăm soluţiile. Ne putem gândi la câteva instrumente. Singura lecţie pe care o am este criza din care păleşte în impact cu ceea ce se întâmplă acum. Lecţia de atunci a fost cât mai multă lichiditate in sistem. Banii trebuie să circule, facturile trebuie să se plătească. Dacă furnizorii sunt plătiţi la timp şi avem o şansă să ieşim cu bine în partea cealaltă. Dacă undeva se gripează sistemul de plăţi atunci o să avem probleme", a explicat oficialul citat.

Acesta a arătat, în context, că a discutat cu mai mulţi antreprenori care de obicei plăteau facturile la 30 sau la 60 de zile pentru a încerca să să plătească mai repede asigurându-i că şi statul plăteşte mai repede în această perioadă.

Încercăm să vină din partea noastră plata facturilor mai rapid pentru ca şi ei să plătească mai repede şi astfel să scurtăm această distanţă şi să putem să îi ţinem pe toţi la suprafaţă. Dacă cineva îşi primeşte facturile se opreşte şi nu face plata şi păstrează 30 de zile, 60 sau 90 de zile toţi ceilalţi sunt îngheţaţi, a explicat ministrul Finanţelor.

El a reamintit, de asemenea, că statul a procedat la rambursarea accelerată a TVA, la prelungirea termenului pentru depunerea declaraţiilor fiscale, iar pentru 25 martie nu a existat nicio penalitate dacă nu au fost depuse declaraţiile fiscale.

Acesta este echivalentul unei prelungiri a momentului în care poţi să depui declaraţiile fiscale. Revenim la acea solidaritate: cei care trebuie să plătească şi au lichidităţi ca să plătească impozite ar fi bine să depună şi să plătească pentru că noi vom lua bani şi imediat vom plăti alte facturi. Faptul că am permis să nu fie niciun fel de penalităţi nu înseamnă că nimeni nu ar trebui să plătească. Acolo unde se poate şi unde au venituri şi trebuie să plătească impozitul ar trebui să plătească impozitul, a subliniat Florin Cîţu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro