Mergi la conţinutul principal

Flămândul Doru Damian adulmecă mirosul de ciolan afumat

Damian, care este un mare habarnagiu priceput la toate, s-a apucat să îi dea şi el un bocanc în gură lui Bunea Stancu, nu că baronul anchetat de DNA nu ar fi meritat să fie luat la şuturi. Dar, să fim serioşi, Doru Damian nu ar trebui lăsat nici să ducă gunoiul la PSD Brăila, darămite să încerce să pornească revoluţii de eliberare de sub jugul lui Stancu.
Mie mi se pare destul de clar că acest Doru Damian nu s-a apucat să vorbească aşa, de capul lui, despre faptul că Bunea Stancu ar trebui debarcat, odată ce acesta a pierdut definitiv procesul cu ANI. Damian este condamnat să rămână slugă în PSD Brăila, lui potrivindu-i-se cel mult rolul de agitator. Pentru un pumn de bani şi/sau o promisiune pentru o funcţie cu salariu motivant şi secretară la scară, Damian ar fi în stare să urle împotriva oricui. Acest profitor gregar pe nume Damian a adulmecat mirosul de ciolan afumat care răzbate din bucătăria PSD Brăila şi este în stare de orice neghiobie pentru a ajunge, în sfârşit, să se ghiftuiască şi el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro