Mergi la conţinutul principal

Fiscul brăilean, întâlnire cu firmele locale pe tema TVA - split

• prima acţiune din serie este programată pentru marţi, 12 septembrie, urmată de acţiuni similare în zilele de 14, 27 şi 28 septembrie • contribuabilii vor primi clarificări referitoare la noutăţile legislative fiscale

 

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Brăila a anunţat că va organiza, marţi, 12 septembrie, o întâlnire dedicată contribuabililor pentru a oferi clarificări şi îndrumări referitoare la tema – Plata defalcată a TVA. Locaţia aleasă pentru derularea acestei întâlniri este sediul CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România) din Brăila, iar ora anunţată, 14,00.

De altfel, conducerea instituţiei a subliniat că pe parcursul lunii septembrie mai sunt programate întâlniri similare cu firmele locale, pe aceeaşi temă, atât în data de 14 septembrie, începând cu ora 14,00, la sediul instituţiei din strada Delfinului nr. 1, (Sala de şedinţe de la parter), cât şi în zilele de 27 şi 28 septembrie, începând cu ora 16,30, la sediul CECCAR din Brăila.

Reamintim că plata defalcată a TVA va fi aplicată obligatoriu începând cu 1 ianuarie anul viitor, după cum a aprobat Guvernul Tudose, prin ordonanţă de urgenţă. Opţional, firmele pot să aplice sistemul şi de la 1 octombrie anul acesta, lucru pentru care vor primi facilităţi fiscale, printre altele, anularea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, în anumite condiţii, dar şi acordarea unei bonificaţii de 5% la plata impozitului pe profit sau, după caz, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro