Mergi la conţinutul principal
Obrazul gros, cu amendă se ţine...

Firma lui Stancu de la USR, sancţionată din nou pentru gunoaiele de pe strada Danubiului

* este a doua sancţiune de 2.500 lei primită în nici jumătate de an de SC “Real Consulting” SRL, din cauza neîntreţinerii curăţeniei pe un teren situat în incinta fostului parc de pe Danubiului * aceeaşi amendă i-a fost dată, din acelaşi motiv, şi lui Alexe Papenov, patronul firmei de transport “Pax”

 

 

 

 

SC Real Consulting” SRL Brăila, firma lui Cătălin Stancu, preşedintele USR-PLUS Brăila şi preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, a fost amendată, din nou, de Poliţia Locală Brăila, cu 2.500 lei, pentru neîntreţinerea curăţeniei pe terenul pe care îl deţine în municipiul Brăila, pe strada Danubiului”. După cum se ştie, aceeaşi societate administrată de Stancu a fost sancţionată, în urmă cu câteva luni, tot cu 2.500 lei, din acelaşi motiv. Şeful USR-PLUS de pe plan local nu pare, însă, deloc impresionat de aceste amenzi, din moment ce nu ia nicio măsură pentru salubrizarea terenului său situat în ”zona zero„ a Brăilei, mai exact pe strada Danubiului, în locul unde pe vremuri a existat un parc, transformat în anii '90 în ”piaţa de ruşi” datorită comercianţilor ruşi şi basarabeni care improvizaseră acolo un talcioc pentru mărfurile lor de tot felul. După cum v-am mai informat, Primăria Brăila a folosit suprafaţa fostului parc pentru a da terenuri în compensare unor familii care îşi revendicau proprietăţile pierdute pe vremea fostului regim comunist. Ulterior, familiile respective au vândut suprafeţele primite, astfel că printre noii proprietari se numără şi firma ”Real Consulting” a lui Cătălin Stancu. Ocupat cu activitatea sa politică, ce se remarcă mai degrabă prin tot felul de scandaluri ce au erodat bazinul electoral al USR-PLUS Brăila, decât prin realizări puse în slujba alegătorilor, Stancu pare să ignore complet faptul că terenul său de pe strada Danubiului s-a transformat într-o groapă de gunoi, stricând complet aspectul zonei. Singurul lucru bun întâmplat în ultima perioadă este că au dispărut de pe trotuar bucăţile de moloz rezultate din prăbuşirea micului zid ce delimitează spaţiul fostului parc. Nu se ştie, însă, dacă acele deşeuri inerte au fost curăţate de firma lui Cătălin Stancu sau de altcineva. În ciuda încercărilor repetate ale reporterilor noştri de a obţine un punct de vedere pe această temă, Stancu a refuzat constant să abordeze subiectul. Din câte se pare, acesta nici nu se grăbeşte să îşi achite amenzile primite de la Poliţia Locală. După cum se ştie, în urmă cu câteva luni, în spaţiul public a fost vehiculată informaţia că precedenta sancţiune de 2.500 de lei ar fi fost achitată în numele lui Stancu de subordonatul acestuia pe linie de partid, Nicuşor Ciocan, care doar ce fusese “uns” în funcţia de prefect şi ar fi făcut uz de această calitate oficială la sediul Direcţiei Finanţelor Publice Brăila. Prefectul Ciocan a negat, pentru cotidianul nostru, această informaţie, afirmând că el nu a plătit nicio amendă pentru Stancu...

Un alt proprietar de pe strada Danubiului este Alexe Papenov, patronul firmei de transport ”Pax” Brăila. Şi acesta a fost amendat de Poliţia Locală, zilele trecute, cu 2500 lei, pentru că terenul său este plin de gunoaie. Papenov a mai fost sancţionat în repetate rânduri din această cauză. El spune că a făcut tot posibilul să menţină curăţenia, însă îi este imposibil din cauza locatarilor caselor din jur, care şi-au făcut un obicei să arunce gunoiul acolo. Papenov a ridicat şi un mic zid, de circa 1 metru înălţime, în încercarea de a opri accesul pe terenul său, însă măsura s-a dovedit a fi inutilă, gunoaiele fiind depuse în continuare, în cantităţi impresionante.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro