Mergi la conţinutul principal

Fii atent cine te ia în braţe! Bani furaţi din buzunare după o îmbrăţişare

prin această metodă, un vrâncean a reuşit să păcălească patru brăileni pe care s-a apucat să îi ia în braţe, sub pretextul că ar avea cunoştinţe comune • individul s-a îmbogăţit cu suma de peste 3.000 lei

 

Un vrâncean a pus pe picioare o nouă metodă de înşelăciune - “Îmbrăţişarea”, prin care a reuşit să îşi umple buzunarele cu bani. El a păcălit mai mulţi brăileni că au prieteni comuni şi i-a luat în braţe, moment în care i-a căutat prin buzunare. Poliţiştii brăileni l-au “îmbrăţişat” şi ei pe hoţul de bani.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un bărbat de 39 de ani, din judeţul Vrancea, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt din buzunare. În perioada 05-31 ianuarie, cel în cauză a sustras de la 4 brăileni, cu vârste cuprinse între 54 şi 83 de ani, diferite sume de bani.

Metoda era una destul de simplă şi le făcea pe victime să aibă încredere în necunoscutul care le aborda. Poliţiştii au stabilit că vrânceanul agăţa victimele pe stradă, în municipiu. “Acesta le-a îmbrăţişat sub pretextul că ar avea cunoştinţe comune, moment în care, profitând de neatenţia lor, le-ar fi sustras banii. Poliţiştii au recuperat întreg prejudiciul, în valoare totală de 3.155 lei”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Pe numele bărbatului depistat a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. 

                           

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro