Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

A fi intelectual sau a fi... "intelectual"

In Statele Unite, a te numi pe tine insuti "intelectual" e considerat a fi culmea pretiozitatii. E probabil numai o chestiune de semantica, din moment ce scholar (aprox. "savant"), thinker ("ginditor") sau professor ("profesor universitar") sint toate privite cu respect si chiar cu putina uimire. A lucra pentru un think tank (grup, organizatie de cercetatori, ginditori, care se apleaca in special asupra problemelor de politici sociale. lit: "tanc de gindire" - n.red.) e cit se poate de respectabil si chiar putin misterios. - La ce se gindesc ei oare?. Si atunci, de ce cuvintul "intelectual" in sine ii face pe oameni sa se fereasca de el, sa se uite strimb sau sa se intrebe de ce te crezi asa de destept?
Pe de alta parte, in engleza americana ne place sa folosim cuvintul respectiv pentru a defini stilul cuiva. O tipa intr-o fusta chic si cu ochelari de ultima ora e, vai!, atit de intelectuala, ba chiar sexy de nu se poate. Aspectul intelectual este unul dintre cele mai cautate cind vine vorba de stil personal. In fond si la urma urmei, nimeni nu vrea sa arate stupid. Un aer de inteligenta blazata este cel mai greu de obtinut, un look dintre cele mai intimidante si mai respectate.
Se pare ca "intelectual" folosit in mod abstract e, de fapt, problema. intilnirile tête-à-tête cu o persoana desteapta sint intotdeauna incitante si cele mai multe dintre asemenea persoane nu sint acuzate ca-si dau aere atita vreme cit nu se descriu pe sine drept "intelectuali". E-adevarat ca aveam adeseori tendinta de a confunda o "persoana foarte desteapta" cu "un intelectual", chiar daca cele doua sint, in fond, specii diferite. Persoana foarte desteapta poate sa aiba o pletora de cunostinte, dar ne-obtinute prin educatie formala. Intelectualul si-a antrenat mintea prin acumularea sistematica de cunoastinte si idei si poate sa le reorganizeze in argumente convingatoare si sa le explice celorlalti. Poate ca tocmai ideea ca aceasta capacitate nu este democratica ci trebuie obtinuta ne face sa ne zvircolim.
Anul acesta multe licee din Statele Unite au renuntat la ideea de sef de promotie. Umflarea notelor din ultimii ani a dus la proportii masive elevi cu 10 pe linie, care in trecut erau numai citiva si onorati pentru asta. Discursul de acum pare sa fie acela ca cunoasterea si succesul academic nu sint un exercitiu de competitie cu alti elevi, ci o explorare personala intru gasirea de sine. Prin urmare, daca intreaga generatie merita 10 pe linie, atunci intreaga generatie merita onorata ca atare. Este, insa, o asemenea abordare a succesului academic posibila? Ideea ca cineva e "mai destept" decit altul ne deranjeaza ca principiu din moment ce Statele Unite au fost construite pe premiza ca toti cetatenii ei sint egali. La inceput, acest concept se referea la egalitatea cu privire la demnitatea umana, dar acum a ajuns sa puna probleme atunci cind e nevoie sa recunoastem superioritatea unuia asupra altuia. (Se poate, bineinteles argumenta aici, ca situatia e diferita in sport).
Nu ne place ideea ca altcineva crede ca stie mai mult decit noi si ca ar trebui ca noi sa ne plecam in fata pregatirii si disciplinei lui atunci cind ne formam/formulam propriile opinii. Un individ perceput de catre colectivitate drept lider intelectual (profesori universitari, doctori etc.) va fi respectat ca atare, dar nu poate sub nici o forma sugera el insusi ca este un lider de o asemenea natura. "Intelectual” e un termen folosit mai degraba pentru a-i ironiza pe aceia care au pretentia ca sint mai inteligenti decit cei din jur, si, prin urmare, chiar daca am fi o natiune de mari ginditori atit acum, cit si in trecut, nativi sau de-abia imigrati, gasirea unui "intelectual" in Statele Unite e un exercitiu foarte greu.




Categorie articol: 

Comentarii