Mergi la conţinutul principal

Fetiţă de 12 ani, muşcată de câine

O fetiţă de 12 ani a fost muşcată de un câine de rasă comună, aflat în grija unei familii care locuieşte în zona centrală a municipiului. Jandarmii au fost solicitaţi să intervină. Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 18.30.
Oamenii legii s-au deplasat imediat la locul indicat şi au constatat că apelul telefonic primit la dispecerat se confirmă. Câinele se afla în curtea unui bărbat în vârstă de 62 de ani. Sexagenarul le-a spus jandarmilor că patrupedul nu-i aparţine, ci doar are grijă de el. Oamenii legii i-au întocmit, totuşi, actele de sesizare pentru "neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane", cazul fiind înaintat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila spre soluţionare.
Fata a ajuns la Spitalul Judeţean Brăila pentru îngrijiri medicale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro