Mergi la conţinutul principal

Fetiţă de 10 ani abuzată de tatăl vitreg, la un pas de a fi aruncată în stradă

Violent şi cu apucături de pedofil, Nicolae V. zis "Culă", de 49 de ani, domiciliat în satul Ţăcău, comuna Măraşu - individ cu antecedente penale -, a fost trimis în judecată, din dispoziţia procurorului brăilean Daniel Ungureanu, sub acuzaţia de corupţie sexuală. Nicolae V. a fost prins în fapt de către concubina sa, mama minorei Ştefania C., în vârstă de 10 ani, în timp ce se freca de trupul copilei şi o îndemna să-i atingă "organele". Consiliată de un psiholog de la Protecţia Copilului, victima le-a povestit anchetatorilor despre abuzurile la care a supus-o bărbatul de 49 de ani, care nu s-a sfiit să umble gol prin casă şi să se închidă în odaie cu ea. De fapt, abuzul sexual, bătaia şi alcoolul fac casă bună cu Nicolae V..
Agresorul le-a declarat poliţiştilor că, de fapt, victima ar fi venit de bunăvoie, dezbrăcată, la el, după care a negat săvârşirea faptei, ameninţând că o va arunca în stradă pe reclamantă, cu copii cu tot. Procurorul care s-a ocupat de caz: "Învinuitul a precizat că, dacă va păţi ceva în urma plângerii depuse de C. E. (dacă va fi închis), aceasta şi copiii acesteia vor fi daţi afară din casă, dând astfel de înţeles că este conştient de relaţia de dependenţă pe care partea vătămată o are faţă de el. (...) În ce priveşte plângerea depusă de C. Elena (mama copilului abuzat - n.r.), învinuitul consideră că aceasta l-a reclamat la poliţie în scop de răzbunare, întrucât a prins-o cu un alt bărbat şi a bătut-o".

Abuz sexual sub privirile frăţiorului de 8 ani

Plângerea formulată de Elena C., mama Ştefaniei, a fost depusă la poliţie în ziua de 3 iulie 2013. Femeia trăieşte în concubinaj cu Nicolae V., din Ţăcău, din anul 2005, locuind împreună cu copiii în casa acestuia. Are trei copii: Ştefania, în vârstă de 10 ani (copila abuzată), Ionel, de 8 ani şi Florentina, de 5 ani, al cărei tată este chiar agresorul sexual. Elena le-a spus poliţiştilor că în ziua de 21 mai 2013, l-a surprins pe concubin împreună cu fetiţa de 10 ani, atât el cât şi victima fiind goi de la brâu în jos. Bărbatul s-a îmbrăcat repede, apoi a început să o lovească pe concubină, ca să nu spună ce s-a întâmplat "întrucât nu avea unde să locuiască cu copiii".
Ionel, fratele de 8 ani al victimei, a declarat în prezenţa mamei că, întruna din zile (în iunie a.c.), pe când se juca în curte, i-a văzut pe inculpat şi pe Ştefania, în casă, complet dezbrăcaţi, uitându-se pe fereastră.
"Fiind audiată în prezenţa mamei şi a unui psiholog din cadrul DGASPC Brăila, partea vătămată a declarat că, în preajma sărbătorii Sf. Constantin (21 mai), V. Nicolae, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a dus-o în una din camerele locuinţei, cerându-i să se dezbrace de la brâu în jos şi să se urce în pat", precizează reprezentantul acuzării. Au urmat gesturi şi fapte care nu pot fi aşternute pe hârtie, de la "pupat pe gură" şi până la "frecat de ea".
Victima a mai precizat că "tatăl vitreg" a mai abuzat-o în mod asemănător de două ori. Procurorul de caz precizează: "DGASPC Brăila a comunicat că un psiholog din cadrul Centrului de consiliere şi intervenţie pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat, repatriat a participat pe 3 iulie 2013 la audierea minorei (...) ocazie cu care a constatat că aceasta a relatat în mod liber, fără a fi constrânsă, modul în care V. Nicolae s-a manifestat abuziv în relaţia cu ea, evidenţiind inclusiv o formă de abuz sexual".
Audiat fiind, agresorul sexual a declarat iniţial că fata ar fi dat buzna peste el în cameră şi că s-ar fi dezbrăcat singură, "seducându-l", după care a negat săvârşirea vreunui abuz. El a afirmat că doarme în continuare cu copiii, dar că nu a abuzat niciodată de ei. Mai trebuie precizat faptul că fetiţa de 10 ani a fost examinată de medicii legişti, constatându-se că este virgină. Ce va mai fi în familia pedofilului din Ţăcău nu se poate anticipa. Cert este că agresorul sexual se află în continuare cu victima.
Cazul se află în atenţia magistraţilor judecători.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro