Mergi la conţinutul principal

Festivalul Florilor, ediţie de pandemie

• anul acesta vor lipsi spectacolele de muzică şi dans • nici Teatrul “Masca” din Bucureşti nu va mai încânta publicul cu reprezentaţiile sale • totuşi, 32 de expozanţi şi-au anunţat participarea • este vorba despre florării, dar şi de producători de miere sau dulciuri

 

Ediţia de toamnă din acest an a Festivalului Florilor, organizată, ca de obicei, în rondoul Parcului Monument, în perioada 16 -18 octombrie, va fi dedicată strict expoziţiilor florale cu vânzare. Vizitatorii vor putea cumpăra, totuşi, şi diverse dulciuri de la câteva tonete amplasate lângă căsuţele de lemn care îi vor găzdui pe florarii veniţi din diverse oraşe ale ţării. Vor lipsi, însă, spectacolele de muzică şi dans care, în ediţiile anterioare, dădeau o pată de culoare acestui eveniment devenit tradiţie la Brăila. De asemenea, va lipsi şi Teatrul “Masca” ale cărui reprezentanţii au încântat publicul în fiecare primăvară şi toamnă, de câţiva ani încoace. Din cauza pandemiei de coronavirus şi a restricţiilor impuse pentru combaterea acesteia, spectacolele trebuie ţinute momentan pe “pauză”. Brăilenilor care se vor încumeta să treacă prin Parcul Monument în acest sfârşit de săptămână nu le rămâne decât bucuria de a admira florile expuse de firmele participante şi de a le cumpăra pe cele care le plac cel mai mult. Potrivit datelor primite de la Primărie, şi-au anunţat participarea 32 de expozanţi, din Brăila dar şi din multe alte judeţe ale ţării. Cei mai mulţi dintre aceştia vor veni cu flori, dar vor exista şi câteva standuri cu produse apicole sau cu dulciuri. Unii participanţi au început chiar de ieri să îşi amenajeze standurile. Primarul Marian Dragomir a ţinut să le reamintească brăilenilor că la Festivalul Florilor pot fi admirate şi procurate cele mai frumoase flori. “În grădina mea au înflorit crizantemele cumpărate anii trecuţi de la Festivalul Florilor. Am fructe de la lămâi, moşmon, kaki dar şi multe alte plate aromatice. Anul acesta o sa împrospătez colecţia şi voi cumpara specii noi. La Festivalul Florilor de Toamnă sunt cele mai frumoase flori”, ne-a declarat Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro