Mergi la conţinutul principal

Festivalul faptelor bune la Biblioteca Brăila

 * evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, iar  donațiile vor aduce bucurie pe chipul câtorva copii din localitatea Urleasca, care își doresc de Crăciun lemne de foc, alimente și hăinuțe

 

În fața secției de Împrumut pentru Copii Ludotecă din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila a fost împodobit brăduțul de sărbători. Reprezentanții instituției de cultură îi așteaptă pe copii să împrumute cărticele și să participe în aceste zile de sărbători la „Festivalul brazilor elefantastici – Festivalul faptelor bune”.

Reamintim că „Elefănțeii curioși” sunt elevii clasei pregătitoare B din cadrul Colegiului Național Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila, coordonați de profesor învățământ primar, Bianu Rodica.

Sunt isteți, creativi, curioși, curajoși și darnici. Și toată munca lor este… elefantastică! La fel sunt și brăduții confecționați de ei pentru un festival al brăduților – Festivalul brazilor elefantastici!

Copiii pot participa la acest eveniment unic rmărind pagina de Facebook a Ludotecii unde vor fi prezentați toți brăduții confecționați de micuții inimoși, își pot alege cadoul și apoi merg la sediul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila din Piața Poligon, nr. 4, pentru a-l ridica.

Înainte de a ajunge la bibliotecă, toți copiii trebuie să spună ce brăduț își doresc.

"Sărbătorile de iarnă stau sub semnul tradițiilor, al familiilor reunite și al generozității. Așadar vă invităm să participați alături de noi la Festivalul faptelor bune. Când ridicați brăduțul mult dorit puteți lăsa o mică donație pentru acesta, conștienți fiind că orice faptă bună trebuie răsplătită.

Donațiile vor aduce bucurie pe chipul câtorva copii din localitatea Urleasca, care își doresc de Crăciun lemne de foc, alimente și hăinuțe. Împreună le putem face o mică bucurie în pragul sărbătorilor de iarnă!", ne-au transmis organizatorii acestui eveniment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro