Mergi la conţinutul principal

Festivalul de Muzică Folk “Seară de Mai” la a lX-a ediţie

• anul acesta şi-au manifestat interesul pentru concurs 21 participanţi la categoria de vârstă 9-14 ani şi 17 participanţi la categoria de vârstă 15-25 ani

 

Casa de Cultură a Municipiului Brăila şi Asociaţia Clubul de Turism “Proilavia” Brăila organizează vineri, 18 mai 2018, cea de a IX-a ediţie a Festivalului Concurs de Muzică Folk “Seară de Mai”. Ediţia din acest an, ca şi precedenta, se va desfăşura în aer liber, în curtea imobilului din strada Oituz nr.5 - fosta casă a armatorului grec Ianis Matukis, din Piaţa Poligon, începând cu ora 18:30. Manifestarea reuneşte tineri din Brăila care doresc să-şi afirme potenţialul artistic în domeniul creaţiei şi interpretării muzicii folk.

Concursul, structurat pe două categorii de vârstă, 9-14 ani şi 15-25 ani, propune participanţilor interpretarea a două piese, la alegere, fie din repertoriul naţional şi internaţional, fie din repertoriul personal. Înscrierea participanţilor a avut loc în intervalul 23 aprilie –14 mai 2018. Anul acesta şi-au manifestat interesul pentru concurs 21 participanţi la categoria de vârstă 9-14 ani şi un număr de 17 participanţi la categoria de vârstă 15-25 ani.

Preselecţia participanţilor înscrişi în competiţie va avea loc miercuri, 16 mai 2018, începând cu ora 18:30, la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă, iar vineri, 18 mai, de la ora 18.30, se va desfăşura concursul pe cele două categorii de vârstă. În cadrul acestei ediţii, prestaţiile concurenţilor înscrişi în competiţie vor fi analizate de un juriu format din Gabriel Lâlă, preşedintele Asociaţiei Clubul de Turism “Proilavia”, Armanda Filipine, ziarist,  Iulia Adelina Mihai, profesor la Şcoala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu” şi prof. Ioan Păvăloiu, dirijorul Corului Bărbătesc “Armonia”.

Premierea câştigătorilor va avea loc sâmbătă, 19 mai, cu începere de la ora 19.00, în cadrul unei Gale a Laureaţilor, care va include, la final, un recital semnat Bianca Chiburţă, câştigătoarea ediţiei a VIII-a a Festivalului “Seară de Mai”, din anul 2017.

Potrivit informaţiilor furnizate de Emanoil Ciucaşu, directorul Casei de Cultură, câştigătorii fiecărei categorii vor primi diplome şi premii, iar Marele premiu este o chitară electro-acustică Fender.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro