Mergi la conţinutul principal

Festivalul «Zile şi nopţi de teatru la Brăila», amânat pentru începutul lunii decembrie

Cea de-a IX-a ediţie a festivalului "Zile şi nopţi de teatru la Brăila", se va lăsa aşteptată în acest an. Nu va avea loc în septembrie sau octombrie, ci tocmai în decembrie. Această amânare a evenimentului este cauzată de reabilitarea clădirii teatrului. Conducerea instituţiei, managerul Lucian Sabados a explicat că era imposibil să organizeze festivalul cânt teatrul este un şantier în adevăratul sens al cuvântului, iar din iulie chiar au început lucrările în sala Mare. "Festivalul nu are cum să se desfăşoare la deschiderea stagiunii pentru că teatrul, sala, este în lucru. S-au făcut eforturi substanţiale ca Master Classes-ul să se desfăşoare în sală, şi a beneficiat de condiţii «normale», însă numai noi ştim ce era în spatele acestui normal. Sala era de fapt pe punctul de a intra în lucru şi cu sprijinul întregului corp tehnic şi administrativ al teatrului s-a reuşit să redevină funcţională. A doua zi după finalizarea evenimentului artistic chiar a intrat în lucru şi de aceea se amână ediţia a IX-a a festivalului. Am hotărât totuşi, de comun acord cu domnul primar, să nu treacă acest an fără o ediţie şi încercăm o mică magie. Împreună cu constructorul şi proiectantul ne străduim ca sala să fie gata şi să ofere cele mai bune condiţii, astfel încât între 1 şi 7 decembrie să se desfăşoare a IX-a ediţie a festivalului Zile şi nopţi de teatru la Brăila", a precizat managerul Lucian Sabados.
Chiar dacă luna decembrie pare departe, deja se lucrează pentru această ediţie care se va derula sub genericul "Mari poveşti, mari regizori". Brăilenii vor putea viziona 14 spectacole, câte unul în fiecare zi, în sala Mare şi sala Studio, în decursul unei săptămâni. Vor fi şi două participări internaţionale. De asemenea, nu vor lipsi teatre importante din Bucureşti precum: Teatrul "Bulandra", Teatrul Naţional, Teatrul Act, Teatrul Metropolis sau Teatrul "Nottara". Între numele marilor regizori care au fost invitaţi se pot aminti: Victor Ioan Frunză, Radu Afrim, Alexandru Dabija şi Andrei Şerban - pentru a cărui prezenţă în festival încă se poartă negocieri. "Am văzut şi câteva spectacole admirabile din teatrele independente din Bucureşti. Dincolo de proiectul meu cu «TMF Independent», vreau să dau substanţă şi să aşez bine acest format de teatru independent şi în cadrul festivalului. Vor fi prezente teatre mai mici, însă deocamdată nu pot da nume pentru că sunt încă în negocieri. Sper ca toate cele 14 spectacole să fie pe gustul publicului", îşi doreşte managerul Lucian Sabados.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro