Mergi la conţinutul principal

Fermierii vor primi tranşa a doua pentru subvenţia la ovine şi caprine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că din această săptămână plăteşte tranşa a doua aferentă anului 2009 din prima pe cap de animal pentru specia ovine/caprine. Valoarea totală a sumelor alocate la nivel naţional pentru această formă de sprijin este de 184, 8 milioane lei, bani de care vor beneficia 44.248 de fermieri pentru un efectiv de 6,373 milioane de animale.

Fermierii vor primi câte 29 lei/cap de animal, după ce, la sfârşitul anului 2009, a fost achitată prima tranşă, în cuantum de 15 lei/cap de animal. APIA mai arată că potrivit situaţiei centralizate, în funcţie de numărul de capete de animale eligibile, cele mai mari sume aferente tranşei a doua vor fi plătite în judeţele Timiş (13,69 milioane lei pentru 472.094 capete), Sibiu (11,12 milioane lei pentru 383.500 capete) şi Arad (9 milioane lei pentru 310.398 capete). În ceea ce priveşte judeţul nostru, efectivul de ovine/caprine pentru care se achită cea de a doua tranşă de bani este de 174.968 capete, ceea ce înseamnă că pentru cei 1.320 de fermieri locali bugetul alocat pentru plata restului de subvenţie este de circa 5 milioane lei.

În acelaşi material se precizează că pentru a facilita accesul la credite al beneficiarilor plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) pentru activităţile curente, APIA a încheiat convenţii cu băncile comerciale CEC Bank SA, BRD - Groupe Societe Generale SA, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank SA, Bancpost şi Alpha Bank şi cu Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN SA.

Totodată, APIA mai informează că până la data de 6 ianuarie 2010 a eliberat adeverinţe beneficiarilor în vederea accesării de credite în valoare de circa 59 milioane lei pentru 2,03 milioane capete ovine, respectiv 5,91 milioane lei pentru 203.875 capete caprine.

În anul 2009, pentru prima pe cap de animal - specia ovină/caprină au fost depuse 45.300 cereri pentru un efectiv de 6.883.902 capete.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro