Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Fermierii implicaţi în dosarul "Mită la poliţist" vor să iasă din arest

Cei doi agricultori din satul Tătaru, care au încercat să îi dea mită 10.000 de lei poliţistului ce se ocupa de cazul tractoarelor "John Deere" furate din Franţa, încearcă în zadar să scape de arest. Judecătorii le-au respins acestora recursul făcut împotriva propunerii de arestare preventivă, precum şi cererea de liberare sub control judiciar. Astfel, după ce, în data de 7 octombrie, Tribunalul Brăila a emis pe numele lui Ionel Manole şi Marian Bălan mandate de arestare preventivă pentru infracţiunile de dare de mită, respectiv, complicitate la dare de mită, cei doi au făcut recurs la Curtea de Apel Galaţi. Ei nu au obţinut câştig de cauză, magistraţii gălăţeni respingându-le ca nefondat recursul. Ulterior, învinuiţii au depus cerere de liberare sub control judiciar, motivând în document că lăsarea lor în libertate nu reprezintă un pericol şi că trebuie să îşi lucreze pământul. Pe 19 octombrie, Tribunalul Brăila le-a respins însă cererea, astfel că au declarat recurs la CA Galaţi, termenul de judecată fiind pe 24 octombrie.

Anchetatorii spun că Ionel Manole, care se autointitulează lider de grup, împreună cu un alt membru al găştii, Marian Bălan, i-au oferit poliţistului care se ocupă de cazul tractoarelor furate din Franţa suma de 10.000 de lei (100 milioane lei vechi). În schimb, ofiţerul ar fi trebuit să tragă nişte sfori pentru a le înapoia fermierilor utilajele. Cei doi au fost prinşi chiar în timp ce dădeau şpaga, în urma unui flagrant organizat de o echipă formată din procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC) din cadrul IPJ Brăila, cu sprijinul SRI Brăila.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în zilele de 22 septembrie, 5 şi 6 octombrie, Ionel Manole, beneficiind de complicitatea altor cinci indivizi cercetaţi pentru furtul tractoarelor din Franţa, i-a oferit în mod repetat ofiţerului din cadrul SIC o sumă de bani, cu titlul de mită. Iniţial, spun anchetatorii, suma nu a fost precizată, însă, ulterior, fermierul a spus că dă 10.000 ron sau 2.500 de euro în echivalent, cu scopul ca poliţistul (care are în lucru dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în cadrul căruia s-a dispus ridicarea a 5 tractoare ce îi aparţin lui Ionel Manole şi celor 5 complici) să efectueze "acte contrarii îndatoririlor sale de serviciu, astfel încât să conducă la predarea în custodie către Ionel Manole şi complici a celor 5 tractoare". În plus, mai spun procurorii, în perioada 22 septembrie - 6 octombrie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, învinuitul Marian Bălan a acţionat drept complice al lui Manole, în scopul ca acesta să îi promită şi să îi ofere mită poliţistului. Cei doi au ajuns în spatele gratiilor, după ce, la propunerea procurorilor, Tribunalul Brăila a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită. În urma cercetărilor s-a stabilit că "mita" a fost adunată de la toţi cei şase indivizi cercetaţi în dosarul tractoarelor furate, ceilalţi patru fiind cercetaţi în stare de libertate pentru complicitate la dare de mită.




Categorie articol: 

Comentarii