Mergi la conţinutul principal

Feriţi-vă de bombele neexplodate din timpul războiului!

conştiincios, omul a anunţat autorităţile locale

Solul brăilean continuă să ascundă capcane explozive, rămase îngropate de pe vremea războiului. Periodic, aceste bombe sunt descoperite de brăileni, în perioada lucrărilor agricole sau atunci când fac diverse săpături în propriile curţi. Deşi pline de rugină, proiectilele încă sunt capabile să omoare, dacă sunt lovite sau băgate pe foc. Anul trecut, un tânăr de doar 34 de ani, din comuna Roşiori, şi-a pierdut viaţa după ce a încercat să sudeze lângă un astfel de proiectil. Se pare că nu este singurul incident de acest gen, petrecut pe raza judeţului Brăila. Se spune că, în anii '80, pe vremea comuniştilor, un cetăţean de pe la Găiseanca ar fi găsit un proiectil exploziv. Nu se mai ştie ce l-a determinat să facă asta, dar omul, aflându-se în stare de ebrietate, ar fi mers cu el în faţa sediului CAP şi, strigându-le celor dinăuntru ceva de genul "vă omor pe toţi!", l-ar fi trântit de pământ. Bomba a explodat şi singura victimă a fost chiar "atentatorul", rămăşiţe din trupul acestuia împrăştiindu-se pe o rază de zeci de metri.
Două elemente de muniţie rămase din timpul războiului au fost descoperite, ieri, de brăileanul Lazăr Pasăre, pe un teren agricol de la periferia municipiului. Conştiincios, acesta a anunţat autorităţile, la numărul de urgenţe 112. Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila s-a deplasat la faţa locului, de unde a ridicat două proiectile explozive de calibru 37 şi 60 mm. Cele două bombe, laolaltă cu altele găsite în ultima perioadă, urmează să fie distruse în poligonul de specialitate de la Muchea.
Biroul de presă al ISU "Dunărea" reaminteşte populaţiei că în astfel de cazuri trebuie să anunţe de urgenţă ISU, organele de poliţie sau autorităţile publice locale; să nu mişte de pe loc muniţiile neexplodate; să nu desfacă sau să le predea operatorilor economici, pentru valorificare ca deşeuri metalice; să nu le folosească pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu le lovească, taie sau demonteze şi nici să nu aprindă focul în apropierea acestora.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro