Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Fenomenul Parkour

Nu-i opreste nici un obstacol, se misca mai repede decit privirea noastra, se autoeduca. Niste tineri fantastici fac salturi spectaculoase si escaladeaza ziduri. De la ei putem invata ca nu exista limite. Ei spun ca practica un sport. Un sport al strazii, un sport modern, plin de spectacol si de risc. Sint traceuri, iar sportul lor se numeste parkour.
Parkour, o disciplina sportiva aparuta in Franta, a prins contur in orasul nostru in urma cu 3 ani, iar acum practicantii lui au ajuns la performante extraordinare. Pentru cine nu stie, parkour, prescurtat PK, este o disciplina care te ajuta sa treci peste orice obstacol prin gasirea celui mai eficient si mai rapid mod de a ajunge din punctul A in punctul B, folosind doar mijloacele propriului corp.

S-a spart gasca

Desi numarul adeptilor parkour din Braila a fost mult mai mare la inceput, acum au mai ramas putini care practica disciplina in mod constant.
Cristian Serbanica, poreclit de prieteni "Yacuza" si Paul - Lucian Budeanu, poreclit "Barbaru", sint doi dintre practicantii de parkour din Braila. Ei ne-au dezvaluit cite ceva din culisele acestei discipline, dar si cum a iesit la iveala pasiunea lor pentru parkour.
Energic, sociabil si "cu capul in nori", Cristian Serbanica are 17 ani, este elev al Liceului Teoretic "Panait Cerna", profil matematica - informatica si ii place sa-si desfasoare antrenamentele la parkour alaturi de prietenii lui, Barbaru si Enti. "Despre mine pot spune ca sint foarte energic si ma consider diferit fata de ceilalti prieteni ai mei. Ca planuri de viitor, vreau sa-mi continui studiile tot in domeniul sportiv, la Facultatea de Educatie Fizica si Sport", ne-a spus Yacuza.

Yacuza a intrat in lumea parkour-ului in vara anului 2006 si de atunci se antreneaza zi de zi, fiind din ce in ce mai bun: "Am inceput practicarea acestei discilpine alaturi de Enti, prietenul meu din copilarie. De fapt, el practica mai de mult, iar eu vazindu-l ca se antrena mi-am dorit sa fac acelasi lucru, pentru ca ma atragea. Pe atunci, Enti facea parte din comunitatea "Parkour Braila", iar eu am facut parte din aceeasi grupare. Apoi, pentru ca eram prea multi adepti am hotarit sa ne impartim pe zone, iar eu cu Enti am fondat grupul "Parkour Vest". Aceasta echipa avea opt membri: Enti, eu, Skorpyon, Legolas, MC_Bay, Flash, Shark si Weed. Din vara anului 2007, "Parkour Vest" s-a redus doar la doi membri, ceilalti renuntind pe parcurs din cauza accidentarilor si problemelor de sanatate".
Tinarul a adaugat: "Sa va spun ceva foarte important. In parkour nu exista competitie. Membrii sint egali intre ei si nu se fac concursuri. Nu se fac, deoarece parkour-ul nu este un sport ca oricare altul. Este o arta, o disciplina in care nu exista competitie. Nu exista cel mai bun. Dupa cum a zis Sebastian Foucan, unul dintre cei mai cunoscuti traceuri din lume, parkour-ul este un dar al corpului".
Glumet, naiv, prietenos si practicant al tuturor sporturilor, asa se descrie in citeva cuvinte traceur-ul Paul - Lucian Budeanu, zis "Barbaru". El are 18 ani si invata la Grupul Scolar "C. D. Nenitescu". Pasiunea sa pentru parkour a iesit la iveala in momentul in care a vazut citiva baieti practicind parkour pe Faleza Dunarii. "Eu practic parkour de un an, cu toate acestea pot pune ca evoluez foarte repede. Sint foarte sportiv, imi place orice sport si, pe cit posibil, tot timpul am incercat sa-l practic. Mi-am inceput junioratul in grupul "Street Art". Eram aproximativ 30 de membri, apoi am facut parte din grupul "Pakour Junior", iar acum, ca si ceilalti, sint pe cont propiu. Ma antrenez zilnic si ma bucur atunci cind imi ies miscari noi. Din fericire pot spune ca pina acum nu mi-am rupt niciodata nimic", povesteste tinarul.

Vedete sau ciudati?

Desi demonstreaza ce inseamna sa te autodepasesti, ce inseamna sa sfidezi limitele si sa depasesti orice obstacol, acesti tineri nu se autointituleaza vedete si nu vor sa socheze cu orice pret. Nu sint toti asa. Dar, ca de obicei, cei mai buni sint si cei mai modesti. "Sincer, nu ne simtim speciali. Sintem tineri obisnuiti cu un hobby mai special. Un hobby care e, pina la urma, ca oricare altul. Pentru a face parkour ai nevoie, in primul rind, de curaj. In al doilea rind, de forta", spun baietii.
Colegii i-au vazut de multe ori in timp ce sareau. Asta nici nu i-a deranjat, nici nu i-a impresionat. "Toti zic prima oara cind vad: "Cit de marfa se vede!". Asta spun toti de obicei. Noi incercam sa nu parem speciali cu asta, sa nu ne dam mari. Multi spun ca este super ce facem noi, dar de fiecare data le explicam ca avem si noi un hobby ca oricare altul", completeaza Yacuza. Desi incearca sa nu iasa in evidenta cu ceea ce fac, sariturile de felina si flick-flacurile spectaculoase atrag atentia oricarui trecator.
In plus, mai exista o categorie de oameni care-i considera nebuni sau cel putin ciudati. "Lumea priveste practicantii de parkour ca fiind nebuni, ciudati sau chiar infractori. Odata eram cocotat pe o cladire, de fapt eram catarat pe peretii exteriori a doua cladiri, iar un cetatean, fiind in trecere, a inceput sa tipe si sa ma numeasca nebun si ciudat, insa eu nu m-am suparat, chiar m-a amuzat. Pentru ca eu stiam ca nu este asa", isi aminteste Yacuza.

Parintii au o atitudine moderna

Surpinzator, cu toate ca disciplina parkour are o doza considerabila de risc, parintii tinerilor sint de acord cu practicarea acestei disciplinei de catre fiii lor. "Impreuna cu prietenul meu pot spune ca avem familii moderne, care ne inteleg si ne lasa sa practicam aceasta disciplina. Ne putem considera norocosi, fiindca ai nostri ne inteleg in privinta asta", spun Yacuza si Barbaru. Insa Yacuza isi aminteste ca la inceput nu le-a spus parintilor ce face: "Adevarul este ca la inceput nu le-am zis alor mei ce fac eu. Dar ce credeti? Au gasit in caculator niste filmulete cu mine, in timp ce practicam parkour. Spre surprinderea mea nu m-au certat, ci m-au inteles. Sa va mai povestesc ceva! Atunci cind mi-am rupt mina la antrenamentele pentru parkour, le-am spus parintilor ca am alunecat pe scarile de la Faleza pentru ca erau ude", isi aminteste zimbind Yacuza.

CASETA

L-au poreclit "Yacuza" fiindca nu-i placea zacusca

Toti practicantii de parkour au o porecla. Un nume de strada, dupa care este recunoscut de ceilalti impatimiti de parkour.
Cristian si Paul - Lucian ne-au dezvaluit provenienta poreclelor lor, "Yacuza" si "Barbaru".
"Porecla mea provine de la zacusca. In prima faza, prietenii mei asa m-au poreclit", spune Cristian. Insa Cristian nu a fost poreclit "zacusca" pentru ca ii placea foarte mult acest fel de mincare, ci pentru ca, din contra il ura, iar prietenii pentru a-l necaji il strigau "zacusca". Apoi, pentru ca lui Cristian nu ii placea cum suna, de la "zacusca" s-a ajuns la "Yacuza".
Paul - Lucian, zis "Barbaru", s-a autoporeclit. "Eu am vrut mereu sa fiu mai special, mai original, am vrut sa am ceva ce nu are nimeni si mi-a venit in minte "barbaru". Si asta pentru ca imi plac barbarii si toate chestiile astea cu razboi", puncteaza Paul - Lucian.

CASETA

Marea Schisma "Parkour Braila"

Nu, nu este vorba despre Marea Schisma din 1054, evenimentul ce a impartit crestinismul in doua mari ramuri, vestica (catolica) si estica (ortodoxa), ci este vorba despre Marea Schisma a comunitatii "Parkour Braila".
"Parkour Braila" s-a infiintat in septembrie 2005, la initiativa unui tinar poreclit "Kamykaze". La inceput, adeptii parkour-ului nu depaseau cifra sase, insa in timp grupul a crescut, ajungind, la un moment dat la aproximativ 16 - 17 membri. Pentru ca numarul practicantilor crescuse prea mult si afecta antrenamentele, tinerii au hotarit de comun acord sa se imparta in mai multe grupuri, pe diferite zone ale orasului. "La un moment dat eram prea multi si am hotarit sa ne impartim in mai multe grupuri, pentru a ne putea antrena mai bine. Faptul ca eram prea multi dauna antrenamentelor", ne-a spus Alexandru, poreclit Enti, unul dintre membrii fostei comunitati "Parkour Braila".
Enti isi aminteste ca atunci s-au format patru grupari cu cite cinci membri fiecare: "Parkour Vest", "Parkour" Sud", "Parkour Vidin" si "Parkour Junior". "Dupa aceasta schimbare, realizam filmulete separat si ne intilneam foarte rar cu totii la antrenamente, in formula "Parkour Braila". Cred ca toate acestea au dus la dezmembrarea comunitatii, insa motivele exacte doar Kamykaze le poate sti. Apoi, daca imi aduc bine aminte, a fost vorba sa facem un film impreuna, insa cind ne-am adunat cu totii la filmari au existat si unele discutii. Dar eu motivele exacte nu le stiu, cel mai in masura sa vorbeasca este Kamykaze", subliniaza Enti.
Dupa scurt timp, liderul "Pakour Braila" si-a anuntat colegii ca din cauza relatiilor reci care se instalasera in comunitate s-a hotarit ca cel mai bine este ca fiecare sa mearga pe drumul lui.
Toata nebunia a tinut pina in vara anului trecut. "De atunci nimic nu a mai fost la fel. S-a tot incercat sa se faca din nou o comunitate, dar nu a mai iesit nimic. Au mai fost citeva tentative, dar nu s-a reusit sa se reinvie acelasi spirit de la inceput", a conchis Enti.
Comunitatea braileana era foarte bine organizata. Exista chiar si o pagina web, de unde orice adept al parkour-ului sau orice persoana obisnuita putea obtine fel si fel de informatii si, de asemenea, pe binecunoscutul site www.youtube.com erau postate o sumedenie de filmulete cu practicantii de parkour din Braila, in plina actiune.
"Kamykaze", fostul lider si initiatorul comunitatii "Parkour Braila", nu a putut fi contactat.

CASETA

Istoria unei noi filosofii a miscarii libere

Istoria acestei discipline destul de neobisnuite are radacini foarte vechi. In anul 1902, Georges Hebert, ofiter in cadrul marinei franceze, se afla in orasul St. Pierre in Insulele Caraibe, cind a fost surprins de o eruptie vulcanica pe insula. Impreuna cu echipajul sau a reusit sa salveze mai multe sute de oameni de la acest dezastru. Incidentul a avut o influenta foarte mare asupra lui, realizind ca numai printr-o buna conditie fizica, combinata cu putin curaj, poti ajuta foarte mult. In calatoriile sale prin Africa, Hebert a descoperit ca populatia indigena practica un sport asemantor celui numit astazi parkour. "Parkour" provine din termenul francez "parcours", insemnind "curs". David Belle a fost primul practicant profesionist de parkour, folosind teoriile lui Georges Hebert, principii care sustin ca parkour se concentreaza pe practicarea miscarilor eficiente spre dezvoltarea corpului si mintii individului, pentru a fi capabil sa depaseasca obstacolele in caz de urgenta. Disciplina necesita o conditie fizica buna, flexibilitate si mult curaj, pentru o combinatie de mai multe miscari, de la sarituri pina la prize de prindere pe pereti, de la aruncaturi pina la rostogoliri la nivelul solului.
Practicantii acestei discipline se numesc traceuri. Antrenamentul acestora include elemente din spatiul cotidian (artificial sau natural) cum ar fi balustrade, copaci, cladiri etc. Ei considera acest gen de antrenament un mod de eliberare din constringerile impuse de alte sporturi standardizate, cit si unul de depasire a limitelor autoinduse.
La prima vedere, parkour pare a fi un "sport" inspirat mai mult din cascadorii, practicat in special de profesionistii din domeniu, dar aceasta este o impresie falsa. Parkour te ajuta sa depasesti obstacole care nu iti permit sa ajungi unde doresti, astfel ca balustradele, peretii, rampele sau scarile nu mai reprezinta impedimente in calea ta.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii