Mergi la conţinutul principal

Femeie lovită de maşină în timp ce traversa

marţi, o septuagenară s-ar fi angajat într-o traversare riscantă, pe B-dul Dorobanţilor, fiind surprinsă de  un autoturism • din primele date, se pare că femeia ar fi traversat neregulamentar, însă poliţiştii continuă cercetările

 

O septuagenară a fost lovită de maşină şi a ajuns la spital. La data de 3 martie, în jurul orei 12.00, un bărbat de 43 de ani din Brăila conducea autoturismul pe B-dul Dorobanţilor, dinspre Calea Galaţi spre strada Carantinei. Acesta a surprins şi accidentat o femeie de 74 de ani, care se angajase în traversarea străzii. În urma accidentului, a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din primele date, se pare că femeia ar fi traversat neregulamentar, însă poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de ânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi se continuă cercetările.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro