Mergi la conţinutul principal

Femeie accidentată din cauza unei şoferiţe neatente

Evenimentul s-a consumat în timp ce Adriana C. (41 de ani) conducea un autoturism pe Calea Călăraşilor şi a ajuns în apropierea intersecţiei cu strada Celulozei. Pentru că nu a respectat distanţa regulamentară, şoferiţa a lovit în partea din spate microbuzul condus de Petrică P. (42 de ani), care oprise în staţia din zonă. În momentul impactului, Veronica B., care cobora din autovehicul, a suferit leziuni corporale pentru care a fost transportată şi internată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro