Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Femei de mare performanta

Braila este cunoscuta pentru multe aspecte, unele negative - majoritatea de altfel, dar si citeva pozitive. Unul dintre lucrurile bune care se pot spune despre orasul nostru este faptul ca a dat sportului national si international nume mari, care fac cinste orasului de la malul batrinului fluviu. Daca despre sportivii dati de Braila s-a vorbit iar numele lor au devenit cunoscute - intrind in istoria sportului romanesc, despre oamenii din spatele performantei acestor sportivi se cunoaste prea putin. Cu atit mai putin se stie ca sportul brailean e guvernat de citiva zeci de ani de o femeie si ca in natatie, sport care a facut ca numele orasului nostru sa fie pronuntat pe podium, la Jocuri Olimpice, campionate mondiale sau europene, doua femei isi petrec aproape tot timpul pregatind copii talentati.

A condus sportul brailean timp de 3 decenii

Tinca Amza, directorul Clubului Sportiv Municipal Braila, si-a petrecut peste 35 de ani din viata in sport. A inceput ca profesoara de Educatie fizica si sport in 1972, activitate pe care a desfasurat-o pina in 1987, cind a fost numita la conducerea Clubului Sportiv Orasenesc, cum se numea pe atunci. Din acel moment, Tinca Amza a ramas la conducerea clubului. Ne povesteste cum a ajuns in fruntea clubului si cum a rezistat acolo timp de atitia ani: "In 1987, Clubul Orasenesc a ramas fara conducator, intr-o situatie deplorabila, si am fost detasata, cum se intimpla pe atunci la conducerea lui. In citeva luni, m-am implicat foarte tare si am reusit sa il revigorez si sa si stabilizez situatia. Apoi am dat concurs si am ramas la conducerea clubului pina acum. Fiind multi ani profesoara, lucrind cu copiii, dar fiind si membra a biroului de conducere a clubului, activitatea nu imi era straina, si eram si legata sufleteste de ce se intimpla aici. Mai ales ca, in calitate de profesor, dadusem clubului multi sportivi de performanta. In timp, clubul a produs nume mari in box, atletism, inot, caiac - canoe, sportivi care au devenit maestri ai sportului, medaliati la campionatele mondiale si europene". Tinca Amza ne spune cu emotie ca, dupa atitia ani petrecuti in cadrul CSM Braila, se simte ca acasa acolo, mai ales ca si-a petrecut in permanenta majoritatea timpului la club, si nu acasa: "Aici ma simt ca in familia mea, e casa mea. Aici imi petrec cea mai mare parte a timpului. Tot ce am facut la club am facut ca la mine acasa. Mi-am dedicat viata sportului si daca am fost mai exigenta, am facut-o pentru ca am dorit performanta".
O intrebam cum a perceput evolutia sportului brailean in regimul comunist si cel post-decembrist. Cu tristete recunoaste ca, inainte, autoritatile se implicau mai mult in intretinerea bazelor sportive si acordau mai mult sprijin material acestui domeniu: "Datorita regimului comunist si sportivii cu care lucram erau mai educati si responsabili. Lucrurile stateau altfel, acum s-au schimbat. Cel mai tare ma doare ca, daca inainte bazele sportive erau ingrijite si sportivii isi desfasurau activitatea in conditii optime, acum nu se mai intimpla asa ceva. Bazele s-au distrus, iar sportivii fac cu greu sport de performanta in aceste conditii. Acum traim o goana continua dupa fonduri care sa ne permita sa intretinem bazele cit de cit, nici nu se pune problema modernizarii lor. Nu exista preocupare din partea autoritatilor". O intrebam, atunci cum de Braila da in continuare sportivi de performanta, daca conditiile sint potrivnice. Ne raspunde printr-un singur cuvint "pasiune" : "Colectivul clubului e format din oameni care fac sport si antreneaza copii din pasiune pentru munca lor. Salariile nu sint mari, avem probleme financiare, stresul ne apasa. Nu avem concedii normale, nu avem week-end-uri libere, muncim de dimineata pina seara. Doar pasiunea ne sustine", adauga ea hotarita. Am intrebat-o cum s-a descurcat si cum a impacat obligatiile de mama si sotie cu cele de director implicat non stop in problemele institutiei pe care o conduce. "Nu a fost usor. Din fericire, sotul a fost sportiv si a inteles pasiunea care ma mina. Apoi, in 1994 el a murit si am ramas singura cu fiica noastra. Am incercat sa fac tot posibilul pentru a-i oferi cele mai bune conditii. Acum are 25 de ani, e realizata pe plan profesional. Nu, nu in domeniul sportului. Nu a avut talent la asta", adauga zimbind Tinca Amza. O intrebam daca se gindeste la ce va fi atunci cind se va pensiona si agitatia in care traieste acum va disparea. Ne raspunde ca nu vrea sa se gindeasca la asa ceva inca, dar ca orice s-ar intimpla nu va renunta la acest domeniu: "Am foarte multe oferte, din tara, sa conduc niste activitati legate de copii mici, de noua generatie. Nu o sa ma retrag prea curind din sport. Mi-au placut mereu copiii si imi vine greu sa ma despart de ei. Poate cind o sa am un nepotel". Tinca Amza ne povesteste mindra ca a fost decorata de catre presedintele tarii, in 2000, cu medalia "Serviciul credincios", clasa a II-a. Mindria ii este totusi umbrita de faptul ca, pe plan local, nimeni nu i-a adresat atunci o vorba buna. "E ciudat... Munca mea a fost apreciata de presedintia tarii, la nivel inalt, iar la Braila nu am primit nici macar un cuvint de felicitare. In ciuda acestor lucruri, sint mindra ca am reusit sa dovedesc ca un oras ca al nostru poate sa mearga la competitii in coasta cluburilor mari, si sa si cistige", a incheiat Amza.

A schimbat istoria natatiei romanesti

Laura Sachelarie este antrenoarea care, in urma cu citiva ani, a facut pentru natatia romaneasca ceva ce nimeni nu a mai reusit vreodata. Antrenata de Sachelarie, braileanca Diana Mocanu a cistigat doua medalii de aur la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sidney (100 m si 200 m spate) si, un an mai tirziu, o medalie de aur la Campionatele Mondiale (200 m spate) de la Fukuoka. Si am amintit doar medaliile de aur cistigate de Diana Mocanu, care s-a retras din activitatea competitionala din motive de sanatate. Sachelarie are 40 de ani si spune ca din acestia, 35 si i-a petrecut facind sport si in bazinul de inot. "Sint antrenoare din 1991. Nu e o regula ca cei care au facut sport de performanta sa ajunga antrenori, si nici nu e o regula ca marii sportivi sa devina si mari antrenori. Eu chiar mi-am dorit sa devin antrenoare. Poate in compensatie pentru faptul ca nu am devenit o mare sportiva, asa cum si-a dorit toata viata mama mea". O intrebam de ce nu a plecat din Braila, in contextul in care i s-a oferit posibilitatea dupa rezultatele pe care le-a obtinut ca antrenoare: "Eu sint braileanca get - beget si mi-am promis sa nu plec de aici, indiferent de greutati. Problemele fac parte din cotidian, iar daca as pleca de aici nu inseamna ca in alta parte as fi intimpinata cu lapte si miere. Indiferent de greutati, nu voi pleca. Nu mi se pare o solutie. “Sprijinul” pe care unii se gindesc sa ni-l dea nu e o piedica de netrecut. In fond, colegii si rudele nu poti sa ti-i alegi". Ne mai spune ca cel mai mult e mindra de faptul ca, la 32 de ani, a reusit performanta de a da inotului romanesc doua medalii olimpice de aur: "Ce isi poate dori mai mult un antrenor? A fost cel mai bun rezultat din tara. Incununarea muncii de antrenor si mie mi s-a intimplat la o virsta frageda, as putea spune". Am intrebat-o in ce fel i-a afectat viata personala profesia, in contextul in care cele mai multe ore din zi si le petrece la bazin sau alaturi de sportivii pe care ii antreneaza: "Sincer, nu am timp de o viata personala. Dar satisfactia pe care mi-o da munca mea merita sacrificiul acesta. Va dati seama, la un anumit nivel de performanta, orele pe care le petreci ca si antrenor cu un sportiv sint din ce in ce mai multe. Nu vorbesc numai despre munca in bazin, ci si de cea din afara lui". Sachelarie ne vorbeste deschis despre nemultumirile pe care le are: "Nu vreau sa critic pe nimeni, dar sint de parere ca se putea face mai mult. Autoritatile brailene puteau face mai multe pentru sportul brailean, in contextul in care nu multi se pot lauda cu ce se face aici, in conditiile actuale. Daca ar fi fost interes mai mare din partea autoritatilor, atunci am fi avut si noi o baza de selectie mai mare, sportivii ar fi fost mai motivati. Parintii si antrenorii la fel. Eu sint de parere ca acolo unde e bunavointa din partea autoritatilor si a celor implicati, se poate face treaba mult mai buna. E nevoie de bunavointa, poate mai mult decit de bani".

A inaintat in virsta odata cu bazinul de inot de la LPS

Gabriela Stoicescu Clinciu este ce-a de a doua antrenoare de inot de mare performanta cu care se poate mindri Braila. Are 53 de ani, pe care ii poarta cu gratie, si spune ca peste 30 din ei si i-a petrecut la bazinul de inot. Pentru ea este important ca in viata sa faca ce ii place, indiferent cit de greu ar fi. Isi aduce aminte cu placere ca a trecut prin toate etapele prin care poate trece un antrenor de mare performanta pentru a ajunge la acest nivel: "Am inceput sa pregatesc copii imediat dupa ce am terminat Liceul Sportiv. Am facut ucenicie pe marginea bazinului, am fost la scoala de antrenori, am fost antrenor, apoi antrenor de mare performanta. Nu am avut niciodata vreo retinere sa imi fac munca acolo unde a fost nevoie de mine, indiferent daca am lucrat cu copii de gradinita sau sportivi consacrati". Una dintre satisfactiile muncii sale o reprezinta posibilitatea de a "inainta in virsta odata cu bazinul", asa cum glumeste Stoicescu Clinciu: "Mi-e drag sa muncesc aici pentru ca, practic, stiu acest bazin de cind a fost turnat si pina acum. Mentorul meu si omul meu de suflet in natatie a fost Felix Heintz, sibian, detasat in anii '70 la Braila pentru a deschide centrul de natatie. Urmatorul venit a fost sotul meu, omul care la ora actuala are cea mai mare vechime de aici. De la ei doi am invatat meserie si am invatat sa lucrez cu copiii. Eu nu stiu daca as fi facut atit de multe daca nu erau ei doi, care sa ma indrume si sa ma sustina". Antrenoarea nu doreste sa vorbeasca despre succesele obtinute, despre medaliile si titlurile aduse Brailei si Romaniei. Prefera sa spuna ca fiecare copil cu care a lucrat a fost pentru ea un succes, indiferent daca a obtinut locul I la campionatele europene de juniori, fie si numai daca e capabil sa se comporte cum trebuie in bazin. "Bineinteles ca, atunci cind un elev de al meu face sa cinte Imnul Romaniei pe podium, satisfactia e mult mai mare, dar eu ii iubesc pe toti in mod egal. Eu vreau sa cred ca sint apropiata de ei si chiar daca sint mai severa, o fac pentru a-i ajuta sa se dezvolte si sa se comporte asa cum trebuie. Performanta nu se face decit cu sacrificii". O intrebam daca are copii si ne raspunde ca nu, dar ca elevii pe care i-a pregatit de-a lungul timpului au fost toti copiii ei. Nu ii convine faptul ca societatea in care traim depreciaza relatiile interumane si ca oamenii nu sint interesati de miscare, de sport, de curatenie si bun simt: "Nici oamenii nu sint interesati sa faca miscare pentru propria lor sanatate, dar nici autoritatile nu se implica sa faca ceva pentru sanatatea poporului. Nu sint locuri in care lumea sa se poata duce sa alerge, sa joace ceva, la modul relaxat. In loc sa li se ofere oamenilor alternative pentru sanatatea lor, li se ofera alternative pentru distrugerea sanatatii".




Categorie articol: 

Comentarii