Mergi la conţinutul principal

FCSB 2 vine astăzi la Sportul Chiscani

• partida din etapa a 6-a a Ligii a III-a începe la ora 17.00

 

Astăzi, în cadrul etapei a 6-a a Ligii a III-a, de la ora 17.00, Sportul Chiscani va juca pe teren propriu cu satelitul echipei finanţate de Gigi Becali, FCSB 2. Evident, bucureştenii care pot primi întăriri de la prima formaţie, pornesc cu prima şansă la victorie.

Cu 10 puncte, FCSB 2 ocupă locul al 10-lea. În cele cinci etape scurse până acum formaţia bucureşteană a realizat trei victorii, un egal, 0-0, pe teren propriu în etapa a doua cu Metalul Buzău iar în runda a patra a pierdut cu 3-1 la Axiopolis Cernavodă.

Cu înfrângeri pe linie Sportul Chiscani se află pe ultimul loc în clasamentul Seriei a II-a.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro