Mergi la conţinutul principal
Ca să-i ajute pe brăileni

Farmacistul Bobaru a preparat peste 1.000 de flacoane cu alcool farmaceutic la preţ redus

• flacoanele de 250 şi 500 de ml s-au epuizat în două zile • „Toată activitatea farmaciei s-a concentrat pe prepararea produsului folosit ca antiseptic pentru mâini şi dezinfectant pentru obiecte şi aparatură”, ne-a spus Ion Bobaru 

 

Timp de câteva zile, la Farmacia Faltis, de pe Calea Galaţi a fost agitaţie mare. Brăilenii au stat la coadă ca să poată prinde un antiseptic preparat în farmacie şi distribuit la preţ mic, ca să poată fi cumpărat de toată lumea. Asta în condiţiile în care alcoolul sanitar, vestitul „Mona,  dispăruse peste noapte din farmacii şi din magazine.    

„Între 18 şi 20 martie, toată activitatea farmaciei s-a concentrat pe prepararea produsului „Alcool farmaceutic 700”, folosit ca antiseptic pentru mâini şi dezinfectant pentru obiecte şi aparatură. Vreau să vă spun că pagina de Facebook a farmaciei a avut circa 48.000 de vizitatori online, solicitările pentru preparat venind din Brăila şi din toată ţara, ba chiar şi din Anglia, Italia şi alte ţări ale Europei”, ne-a mărturisit farmacistul Ion Bobaru, de la Farmacia Faltis, pe care l-am găsit nu la birou, ci în vecinătatea farmaciei căreia şi-a dedicat întreaga viaţă, pe terenul pe care şi-a amenajat o mică plantaţie de ierburi tămăduitoare. Era o vreme superbă, iar distinsul farmacist brăilean se afla în grădină, pe parcela cultivată cu saschiu - planta din care se prepară tinctura şi ceaiul cu acelaşi nume, recomandate în bolile inimii şi afecţiuni ale creierului.

Farmacistul Ion Bobaru s-a decis să vină în sprijinul brăilenilor în această perioadă critică, afectată de pandemia de coronavirus, oferindu-le acestora alcool farmaceutic la preţuri mici, cu un adaos comercial insignifiant. Practic, profitul obţinut de Farmacia Faltis la un flacon de alcool a fost de circa 73 de bani. Nu este de mirare că stocul s-a epuizat atât de repede. Falconul de 250 ml a costat 5 lei, iar cel de 500 de ml a costat 9 lei.

„Totul a început din momentul în care am afişat anunţul pe pagina de Facebook a farmaciei. Comenzile au început să curgă, iar la un moment dat, când nu am mai avut flacoane, veneau oamenii cu recipienţii de acasă şi stăteau la coadă, aşa cum stau să ia agheazmă. Pentru a obţine materia primă pentru produs, am decis scoaterea stocului de alcool farmaceutic destinat preparării tincturilor din plante medicinale (la ora actuală, Farmacia Faltis prepară peste 40 de tipuri de tincturi - n.r.), reuşind să producem peste 1.000 de flacoane de produs. Chiar dacă ne-a fost diminuat profitul, pentru că am sistat alte activităţi - şi trebuie să vă spun că prepararea tincturilor reprezintă activitatea noastră principală - am reuşit să ajutăm oamenii şi să facem o faptă bună”, a mai spus farmacistul brăilean.

Din câte am înţeles, Farmacia Faltis va prepara din nou produsul şi-l va oferi brăilenilor, imediat ce va fi disponibilă materia primă.       

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro