Mergi la conţinutul principal

Fanii benzilor desenate SF găsesc la chioşcuri revista TFB

Cel de-al treilea număr al revistei de benzi desenate TFB (Tinereţe Fără Bătrâneţe) a apărut recent la chioşcuri, iar fanii pot afla continuarea aventurilor lui Făt Frumos şi ale celorlalte personaje inspirate din basmele lui Petre Ispirescu şi reinterpretate în cheie science-fiction. Colindând printre ruinele unei lumi devastate de boală, Amatheus întâlneşte un tehnomag, care-i împărtăşeşte resemnarea în faţa sfârşitului, dar de la care va învăţa valoarea sacrificiului, în drumul plin de pericole ce duce către Cei Vechi.


Inspirat de unul dintre cele mai frumoase basme româneşti, scenariul benzii desenate "Tinereţe fără bătrâneţe" este semnat de scriitorul Marian Coman, care, împreună cu editorul Mihai Ionaşcu, dezvoltă un univers postapocaliptic original. Lumea imaginată astfel prinde viaţă prin desenul lui Bogdan Chelaru, în vreme ce culoarea îi aparţine artistului plastic spaniol Daniel Rosa Duran.


TFB este al doilea titlu periodic al Editurii HAC!BD şi, la fel ca revista Harap-Alb continuă (HAC!), apare într-un format de 185x264 mm, o dată la 2 luni, la preţul de 6,9 lei. Începând din 15 septembrie, numărul 3 al revistei se poate găsi la centrele de presă din toată ţara. De asemenea, poate fi comandat, alături de alte benzi desenate româneşti, de pe www.supererou.ro. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a Editurii HAC!BD, unde comunitatea iubitorilor de benzi desenate depăşeşte deja 143.000 de fani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro