Mergi la conţinutul principal

Familii disfuncţionale şi copiii lor celebri

Ne-am obişnuit să le admirăm la televizor, pe ecranele cinematografelor, pe scenele celor mai mari stadioane şi în paginile revistelor glossy, pornind de la prejudecata că vedetele au avut poate mai multe şanse în viaţă decât oamenii de rând. Iată însă cazurile a zece vedete de la Hollywood care provin din familii disfuncţionale şi care ar fi avut toate "şansele" să rateze în viaţă dar, cu toate acestea, au reuşit să se impună, să atragă admiraţia lumii întregi şi să se facă iubite şi invidiate, scrie agerpres.ro.

Charlize Theron

Actriţa Charlize Theron, vedeta unor pelicule precum "Monster" sau "North Country", are o astfel de poveste de viaţă. Crescută în Africa de Sud, Theron avea un tată alcoolic şi abuziv, care o bătea atât pe ea cât şi pe mama ei. Într-o noapte, acesta s-a întors acasă băut şi a început să o ameninţe pe Charlize şi pe mama ei că le omoară. Înarmat, el a început să tragă înspre ele. Într-un gest de disperare, mama actriţei s-a repezit asupra bărbatului, s-a luptat cu el, a reuşit să-i smulgă arma din mâini şi l-a împuşcat mortal.

Tom Cruise

Tom Cruise este unul dintre actorii cei mai iubiţi de la Hollywood, un actor care surâde larg, din mai toate fotografiile. În copilărie însă nu avea prea multe motive pentru a zâmbi. Tatăl actorului era "un bătăuş abuziv şi un laş, genul de om care dacă nu-i mergea ceva aşa cum dorea, te bătea pe tine pentru o vină închipuită", după cum a povestit starul din "Top Gun".
"A fost una dintre cele mai importante lecţii din viaţa mea. Mă chema lângă el, mă făcea să mă simt în siguranţă şi apoi, ca din senin, mă lovea!". Viaţa lui Tom Cruise s-a schimbat în bine după ce mama sa a obţinut divorţul, pe când viitorul actor avea 12 ani.

Pamela Anderson

Pamela Anderson, vedeta din "Baywatch" şi bomba sexi din nenumărate pictoriale Playboy, a dezvăluit că a fost abuzată sexual de mai multe ori, de-a lungul copilăriei. Începând cu vârsta de 6 ani şi până la 10 ani ea a fost abuzată sexual de o femeie angajată de părinţi pe post de dădacă. Apoi, la doar 12 ani, Pamela a fost violată de un bărbat de 25 de ani. Poate din aceste motive, Pam susţine cu atâta energie campaniile PETA şi iubeşte atât de mult animalele. "Îmi este foarte greu să mai am încredere în oameni", mărturiseşte ea.

Halle Berry

Frumoasa Halle Berry, laureată a premiului Oscar, a povestit, de asemenea, că a crescut cu un tată violent. Înainte să fiu Halle Berry, am fost micuţa Halle ... o fetiţă care a crescut într-un mediu care m-a afectat foarte mult", a susţinut ea, povestind că şi-a văzut de multe ori mama snopită în bătaie de către tată. "Mi-am petrecut întreaga viaţă de adult încercând să mă vindec de aceste imagini", a mărturisit ea.

Kelsey Grammer

Până a depăşit vârsta adolescenţei Kelsey Grammer, interpretul psihiatrului Dr. Frasier Crane din seria "Fraser", a trecut prin mai multe drame decât majoritatea oamenilor într-o viaţă întreagă. Familia lui parcă a fost ţinta unui blestem. Crescut de mama sa alături de bunic, la vârsta de 11 ani a trebuit să treacă prin drama morţii bunicului. Doi ani mai târziu, tatăl lui Kelsey a fost împuşcat şi apoi incinerat. Criminalul a reuşit să scape de închisoare invocând nebunia şi a fost internat într-un ospiciu. Pe când actorul avea 20 de ani, sora lui a fost violată şi ucisă, iar el a trebuit să meargă la morgă să identifice cadavrul. Apoi, în 1980, ambii săi fraţi vitregi au murit într-un accident, pe când practicau scuba în vacanţă, în Bahamas.

Christina Aguilera

Christina Aguilera a povestit că ea şi mama ei au fost abuzate de tată. Pentru a scăpa de aceste abuzuri, viitoarea cântăreaţă şi-a petrecut o mare parte a copilăriei ascunzându-se alături de mama ei, dintr-un azil pentru femeile victime ale violenţei domestice în altul. Din fericire, muzica i-a schimbat viaţa şi a ajutat-o să se vindece. Piesa "Im Okay" deschide o fereastră către abuzurile suferite de cântăreaţă în copilărie.

Woody Harrelson

Tatăl actorului Woody Harrelson a fost ucigaş plătit. El a fost condamnat pentru asasinarea unui judecător federal şi a încă unui bărbat, pentru bani.

Jack Nicholson

Un caz aparte este cel al celebrului actor Jack Nicholson, care îi spunea mamă bunicii şi îşi considera mama drept sora mai mare. Pe când avea 19 ani, actriţa aspirantă June Nicholson l-a adus pe lume pe Jack, fără să ştie cu certitudine cine era tatăl copilului. Pentru a-i salva onoarea şi cariera, părinţii ei s-au oferit să-l crească pe Jack ca şi când ar fi copilul lor, iar viitorul actor credea că mama sa îi este soră mai mare. Acest secret a fost dezvăluit într-unul din numerele din 1974 ale revistei Time.

Tobey Maguire

Tatăl lui Tobey Maguire a fost infractor, şi încă unul aparent complet lipsit de inteligenţă. Disperat pentru că nu avea bani, tatăl starului din "Spider-Man" a decis să-şi încerce norocul şi să spargă o bancă. Principala problemă a fost "planul" ales. Tatăl actorului s-a dus direct în sediul de bancă aflat vis-a-vis a locuinţa sa, în plină zi, pe jos şi fără să poarte măcar o mască. Evident că a fost prins imediat şi şi-a petrecut doi ani în închisoare.

Jackie Chan

Specială este şi familia starului de arte marţiale Jackie Chan, a cărui mamă conducea o reţea de trafic de droguri şi s-a căsătorit cu poliţistul care a prins-o.
În anii 40, tatăl actorului, Charles Chan, fost spion pentru naţionaliştii chinezi, a ajuns inspector de poliţie în port, la Shanghai, locul unde mama starului, Lee-Lee, coordona traficul de opiu şi o reţea ilegală de jocuri de noroc.
Porecla ei în lumea interlopă chineză era Big Sister. Inspectorul Charles Chan a prins-o însă, dar în locul unei confruntări kung-fu pe acoperişurile clădirilor din port, cei doi s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit. Odată cu trecerea Chinei la comunism, cei doi au fugit în Hong Kong unde, după câţiva ani, a venit pe lume şi Jackie Chan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro