Mergi la conţinutul principal

Familia Cloşcă reabilitează o clădire monument istoric

• clădirea unde a funcţionat până de curând restaurantul “Mioriţa” a fost construită la mijlocul secolului XIX şi are nevoie urgentă de consolidarea şi refacerea faţadei • în total, sunt 12 proprietari ai acestei clădiri, printre care şi Corneliu Cloşcă şi fiul acestuia, Gigi • cu toţii au căzut de acord să contribuie pentru reabilitarea porţiunii de faţadă din dreptul lor • după ce familia Cloşcă a fost amendată în urmă cu câţiva ani pentru o terasă amplasată ilegal pe trotuarul din faţa restaurantului, de data aceasta lucrările de reabilitare se desfăşoară cu toate autorizaţiile în regulă • Gigi Cloşcă ne-a dat asigurări că există inclusiv avizul Direcţiei pentru Cultură şi că reabilitarea faţadei va ţine cont de toate regulile impuse pentru un imobil monument istoric • deşi se află pe Str. Roşie, cunoscută pe vremuri pentru bordelurile existente aici, se pare că fostul hotel “Atena” n-a avut nicio legătură cu practicarea prostituţiei, în perioada când aceasta era legalizată

 

Încă o clădire de marcă din Centrul Vechi al Brăilei a intrat în renovare şi urmează să îşi recapete, atât cât va fi posibil, aspectul stilat de odinioară. Este vorba despre fostul hotel “Atena”, monument istoric construit la mijlocul secolului XIX, aşa cum atestă două plăcuţe de metal aflate pe frontispiciu. Imobilul se află pe Calea Călăraşilor, întinzându-se de la Str. Roşie până la Str. Campiniu, iar în prezent are nu mai puţin de 12 proprietari. Cea mai mare parte din clădire, circa 60%, este deţinută însă de familia afaceristului brăilean Corneliu Cloşcă, patronul firmei “Mioriţa Com” şi al restaurantului cu acelaşi nume. De altfel, cel care a iniţiat proiectul de reabilitare a faţadei este fiul lui Corneliu Cloşcă, Gigi Cloşcă. Acesta ne-a declarat că a început încă de acum doi ani demersurile pentru obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare. “Sunt probleme mari cu faţada, mai ales la nivelul superior, de unde au început să se desprindă cărămizi. E periculos pentru pietoni, nu se mai putea continua aşa. Am vorbit cu tatăl meu şi am luat decizia să facem reparaţiile necesare. Din punctul de vedere al structurii de rezistenţă nu sunt probleme, am consultat specialişti şi ne-au dat asigurări că totul e în regulă. Faţada, în schimb, are nevoie de reabilitare. Am început să umblăm după autorizaţii acum vreo doi ani. Am crezut că e suficient să depunem doar noi cerere, însă de la Primărie ni s-a explicat că trebuie ca toţi proprietarii clădirii să fie de acord. În total, suntem vreo 12 proprietari, dar partea noastră, cea ocupată de restaurantul Mioriţa şi de camerele de deasupra acestuia, e cea mai mare. Am vorbit cu toţi proprietarii şi am convenit ca fiecare să plătească pentru porţiunea de faţadă din dreptul lui. Proiectul va fi, însă, unitar pentru toată clădirea. Fiind vorba despre un monument istoric, am obţinut aviz inclusiv de la Direcţia pentru Cultură şi avem nişte reguli stricte de respectat: fără geamuri termopan şi cu culori unitare pe toată faţada. În final, va fi ceva plăcut privirii, cam cum este clădirea restaurantului Carol”, ne-a dat asigurări Gigi Cloşcă.

Dacă spaţiul de la parterul clădirii ocupat de firma “Mioriţa” va rămâne restaurant, în ceea ce priveşte camerele de la nivelul superior Gigi Cloşcă spune că are în plan să le amenajeze în aşa fel încât să poată găzdui un centru de tratamente paliative. “În partea noastră de clădire avem deasupra restaurantului vreo 20 de camere pe care intenţionăm să le transformăm într-un centru de îngrijiri pentru persoane vârstnice şi pentru cei cu boli grave. Vom face demersuri în acest sens la ministerele din domeniu”, ne-a declarat fiul lui Corneliu Cloşcă. Acesta spune că încăperile respective au nevoie, de asemenea, de o reabilitare destul de complexă, deoarece prin acoperişul degradat s-a infiltrat apă de ploaie, ducând la apariţia mucegaiului.

După cum v-am mai informat, familia Cloşcă a fost amendată în urmă cu câţiva ani deoarece a ocupat trotuarul din dreptul restaurantului “Mioriţa” cu o terasă amplasată ilegal pe domeniul public. După acel episod, se pare că familia în cauză a tras învăţămintele necesare şi evită să mai facă lucrări fără a avea autorizaţie. Pentru proiectul de reabilitare a faţadei acestui monument istoric, Primăria a eliberat autorizaţia necesară în luna mai a anului în curs. Lucrările au ca termen de finalizare doi ani, până în 2020. Gigi Cloşcă ne-a spus că până în prezent au fost montate schele pe latura dinspre strada Roşie şi s-au făcut mici reparaţii în regie proprie şi că urmează ca, în perioada următoare, să fie contractată o firmă specializată pentru lucrările propriu-zise de reabilitare a faţadei.

Deşi strada Roşie era cunoscută pe vremuri pentru bordelurile care funcţionau aici, profesorul de istorie Ionel Alexandru ne-a dat asigurări că fostul hotel “Atena” nu a avut nimic de-a face cu practicarea prostituţiei în această zonă a oraşului. “Clădirea a fost construită în 1860, primul proprietar fiind Nicolae Tetorian. Acesta a deschis aici hotelul Victoria, care ulterior şi-a schimbat denumirea în Continental, iar de la începutul secolului XX s-a numit Atena. Pentru o perioadă, aici a avut sediul Societatea Anonimă de Careiere Turcoaia Granit, iar la parter a funcţionat, prin 1909, tipografia Lucrătorii Asociaţi. Nicăieri nu este menţionat faptul că în această clădire ar fi funcţionat vreun bordel. În perioada regimului comunist, imobilul a servit drept sediu pentru Antrepriza de Construcţii Montaj pentru Industria Chimică, cea care s-a ocupat de construirea combinatului de la Chiscani. În anii '90, a intrat în posesia actualilor proprietari”, ne-a informat profesorul Ionel Alexandru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro