Mergi la conţinutul principal

Fabricat în Brăila

în perioadă de recesiune, consumul se reduce simţitor, dar se menţine relativ constant pentru unele sectoare mai puţin vulnerabile, aşa cum este sectorul alimentar. Cum dezvoltarea economică din ultimii ani a României a fost generată, în principal, de consumul excesiv, preponderent din import, susţinut prin credite bancare, ar trebui ca în vremuri de restrişte economică să se pună accent pe protejarea şi sprijinirea producătorilor români. Dacă la nivel naţional este atributul puterii legislative şi executive să conceapă şi să aplice planuri anticriză, în plan local un sprijin binevenit poate veni chiar de la membrii comunităţii. Astfel, dacă brăilenii ar căuta pe rafturi şi ar cumpăra în special mărfuri produse de actorii economici locali, le-ar genera acestora din urmă un venit nesperat, o veritabilă gură de oxigen. Mai mult, aceste venituri ar putea conduce la salvarea unor locuri de muncă, pentru că este cunoscut faptul că, în lipsă de comenzi, mulţi afacerişti şi-au redus activitatea şi au trecut la concedieri colective. Iar locul de muncă pe care îl salvează poate fi al soţului/soţiei sau al unei alte rude, cunoştinţe ori vecin. Este, dacă vreţi, o mână de ajutor pe care brăilenii ar putea să o întindă firmelor producătoare locale, în speranţa că gestul nu va trece neobservat şi, după trecerea crizei, într-o formă sau alta, comunitatea locală va fi răsplătită de mediul de afaceri. Pornind pe firul acestei idei, "Obiectiv Vocea Brăilei" lansează o campanie de sensibilizare a brăilenilor şi de conştientizare a acestora asupra rolului important pe care îl pot juca în protejarea oamenilor de afaceri locali. Este drept că, în general, patronii nu au o imagine prea bună în rândul comunităţii locale, care uneori i-a perceput, de-a lungul timpului scurs de la evenimentele din '89, ca pe "stăpânii de sclavi". Întemeiate sau nu, astfel de nemulţumiri ar trebui însă lăsate deoparte pentru că, în final, motorul de dezvoltare a unei comunităţi îl constituie mediul de afaceri. Dacă motorul se gripează, efectele generate sunt în lanţ, după modelul bulgărelui de zăpadă, iar în final tot brăilenii ar avea de suferit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro