Un student. Un adolescent brăilean, o faptă minoră. 29 de zile de arest preventiv, care s-a tot prelungit de la o lună la alta. Un proces judecat în stare de detenţie. Unde? În Penitenciarul de la Tichileşti. În "Puşcăria îngerilor". În "Fabrica de criminali". Un iad pentru cei mici, care calcă strâmb. Bătăi, umilinţe, teroare şi boli. Sub protecţia anonimatului, tânărul şi mama sa au fost de acord să ne povestească ce se petrece dincolo de gratiile penitenciarului. Dincolo de uşile de fier pe care gardienii le închid seara, lăsând puterea în mâna şefului de cameră.
Tineri şi naivi, cad în plasa infracţională fără să îşi dea seama şi ajung în puşcărie, unde îndură tratamente care îi marchează pentru toată viaţa. Stau în camere pline de mizerie, cu saltele vechi de zeci de ani şi sunt obligaţi să spele lenjeria intimă a deţinuţilor care ştiu să se impună, fără ca cineva să împiedice asta. Şi în timp ce unii tineri ajung după gratii pentru simple "găinării", fiind condamnaţi la ani grei de temniţă, infractorii periculoşi umblă liberi pe străzi. Fie că sunt în arest preventiv, sub "protecţia" prezumţiei de nevinovăţie, fie că au fost condamnaţi definitiv pentru fapte minore, adolescenţii aflaţi în spatele gratiilor sunt trataţi ca nişte criminali, fără ca cineva să lupte pentru a-i readuce pe calea cea dreaptă. În plus, în momentul când uşa celulei se închide, nimeni nu îi mai protejează pe tinerii mai slabi de înger, de cei care ştiu să se impună şi să împrăştie teroare în jur.
Despre condiţiile de detenţie şi tratamentele la care a fost supus ne-a vorbit un adolescent brăilean, care a avut neşansa să fie închis pentru câteva luni în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, fiind arestat preventiv. A avut însă curajul să ne spună povestea lui după ce a reuşit să iasă pe porţile penitenciarului. Băiatul, căruia îi vom spune Marius, pentru a-i proteja identitatea, a rămas marcat de experienţa prin care a trecut, chiar dacă nu vrea să recunoască asta. Mama sa spune însă că este un alt copil decât cel care era înainte de a intra în închisoare. "Băiatul meu şi acum este traumatizat, vorbeşte puţin, priveşte în gol, nu ştie ce este cu el. În primele zile când a ajuns acasă dormea pe burtă cu mâinile sub el, dar nu în zona pieptului, ci de-a lungul corpului. Am rămas şocată. Încerca să ocupe cât mai puţin loc în pat, parcă era o săgeată. În două luni s-a schimbat total", spune mama fostului deţinut. De altfel, condiţiile din puşcărie au fost cele care l-au marcat cel mai mult pe băiat. El ne-a povestit că celulele erau supraaglomerate, tinerii fiind nevoiţi să doarmă câte doi în pat. "Condiţiile erau mizere, eram foarte mulţi în cameră, câte 20-30, iar paturi sunt foarte puţine. Dormeam cum puteam, câte 2-3 în pat, fiecare pe unde apuca. Era mizerie, saltelele foarte vechi, de ani de zile cred, probabil că erau şi şobolani. Asta este adevărata problemă acolo, că sunt mulţi în cameră. Este o clădire nouă, unde am înţeles că o să fie mutaţi deţinuţii, însă nu este terminată", ne-a mărturisit Marius. Totuşi, cât timp a stat în spatele gratiilor, adolescentul a încercat să se încurajeze singur şi să privească totul cu detaşare, trăind cu speranţa că acest vis urât se va sfârşi. La început a stat de vorbă cu psihologul instituţiei, însă, ulterior, totul a depins numai de el. În timp ce unii deţinuţi erau disperaţi, plângeau, Marius s-a ţinut tare şi a reuşit să iasă cu bine din această experienţă. "Eu nu am avut nevoie de sfaturi, am învăţat singur, ştiam cine sunt de fapt şi încercam să fiu optimist. Depinde însă de fiecare cum înţelege situaţia prin care trece şi cum reacţionează. Unii erau foarte speriaţi, plângeau, erau disperaţi, alţii erau optimişti. Oricum, am făcut o greşeală, iar timpul nu putea fi dat înapoi. Ne gândeam că o să scăpăm până la urmă. E mai rău dacă te afunzi în gânduri, ajungi la disperare. Trebuie să fii optimist", a adăugat Marius. Adolescentul ne-a spus că în lunile cât a stat la închisoare nu a avut probleme cu colegii de celulă sau cu gardienii şi nu a fost agresat în vreun fel, însă a răsuflat uşurat când s-a liberat.
"Mi se pare o mizerie să doarmă doi sau mai mulţi în pat, mai ales la vârsta asta"
Mama lui Marius a trăit înzecit drama fiului său şi a suferit alături de el, însă a fost nevoită să îl încurajeze pentru a trece cu bine de acest hop din viaţa sa. Femeia se îngrozea numai când auzea în ce condiţii stătea fiul său şi era terorizată mai ales de faptul că tinerii erau nevoiţi să doarmă câte doi în pat. Când şi-a luat fiul acasă, femeia a fost nevoită să se oprească direct la farmacie, asta pentru că Marius luase râie, din cauza condiţiilor insalubre în care locuise. "Marea problemă este că sunt mulţi în cameră, iar saltelele sunt foarte vechi. Eu i-am dus lenjerie de acasă, dar tot a luat râie, cred că numai de la acele saltele. Ce mă deranjează pe mine este faptul că au dormit mai mulţi în pat. Nu este normal. Acolo sunt minori de 14-15 ani, tineri de 17-18 ani, am înţeles că stau chiar şi până la 21 de ani. Orientarea lor sexuală nu este definită, sunt nişte copii, nu îşi dau seama ce este cu ei. Mi se pare o mizerie să doarmă doi sau mai mulţi în pat, mai ales la vârsta asta. Au fost atâtea cazuri de abuzuri sexuale, se poate întâmpla orice", ne-a povestit femeia. În plus, ea a fost deranjată şi de atitudinea lucrătorilor de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti care, de câte ori se ducea la vizită, o tratau ca pe o infractoare, lăsând-o să aştepte zeci de minute până să îşi vadă băiatul. "Eu, ca părinte, am fost nemulţumită începând de la poartă, de modul cum se comportă. Ne lăsau să aşteptăm fără să ne spună macar cât durează până era adus copilul la vizită. Eu eram un om din afară, nu eram infractor. Nu înţeleg de ce eram tratată aşa. Chiar într-o zi am aşteptat ceva timp, apoi am fost dusă în camera de vizită şi după ce am mai aşteptat şi acolo mi s-a spus că băiatul nu este în penitenciar, că e dus la spital în Brăila pentru nişte analize. M-a deranjat felul în care mi se vorbea, faptul că nu eram tratată cu respect. Înainte de a ajunge în penitenciar, băiatul a stat în arestul Poliţiei. Acolo era altceva, puteam să îl vizitez, îi duceam cărţi, poliţiştii se comportau altfel. La penitenciar am întrebat la un moment dat câţi bani îi pot lăsa băiatului şi mi-a răspuns un gardian, ironic: «3 miliarde». S-a făcut o greşeală cu fiul meu, a greşit şi el, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu tratată astfel sau el să fie tratat ca ultimul infractor, cu atât mai mult cu cât încă nu fusese judecat", a mai spus femeia.
"Tinerii care ajung în puşcărie ies mai rău decât au intrat. Ajung în societate şi apoi ne dau în cap!"
Un alt motiv de îngrijorare al femeii a fost legat de faptul că fiul său nu avea niciun fel de protecţie după ce se închidea uşa de fier a celulei. Zi de zi, mama lui Marius a trăit cu teama că fiul ei ar putea fi bătut, maltratat sau chiar omorât, fără ca cineva să îl poată salva. Explicaţia gardienilor a fost simplă. Ei i-au spus femeii că deţinuţii vor intimitate şi că nu îi pot deranja oricând. "M-a îngrijorat extrem de mult faptul că nu li se asigura nicio protecţie. Aveau nişte uşi din fier pe care gardienii le închideau seara şi le deschideau dimineaţa. Ziceau că tinerii vor intimitate şi că nu intră peste ei. Dar dacă uşa lor de la cameră era închisă, se putea întâmpla orice, puteau fi bătuţi de alţi colegi, se putea întâmpla o tragedie. De ce nu îi urmăreşte nimeni? De ce nu sunt păziţi? Mi-a spus gardianul, «doamnă, deţinuţii au numai drepturi. Le respectăm intimitatea». Şi le închideau uşa seara şi o deschideau dimineaţa. Dar în acest timp putea fi bătut, violat sau chiar omorât. Părerea mea este că aceste camere ar trebui să aibă nişte gratii, de sus până jos, astfel încât gardianul să îi poată verifica periodic, să intervină dacă se întâmplă vreo agresiune", a mărturisit femeia. Din punctul său de vedere, tinerii care comit infracţiuni minore ar putea fi pedepsiţi în alte feluri, pentru a conştientiza faptul că au greşit, dar nu să fie trimişi la închisoare, în condiţii în care un om normal nu ar ţine nici animalele. În primul rând, crede mama lui Marius, copiii care comit o infracţiune, din teribilism sau împinşi de cei din anturaj, trebuie să facă psihoterapie pentru a fi aduşi pe calea cea dreaptă. Ea este de părere că cei care au neşansa să ajungă în spatele gratiilor se pot transforma în câţiva ani în adevăraţi infractori, doar pentru că nu au fost ajutaţi. "Pedepsele sunt mari şi nemeritate şi nu avem muncă de prevenţie. De ce nu vine poliţistul să anunţe părinţii despre ce a făcut copilul, să îl atenţioneze, să prevină anumite infracţiuni. Aşa vine şi îl ridică, afli de el de la Poliţie. Apoi intră la puşcărie şi nu se face munca de reeducare, încercare de reintegrare în societate. Ies mai rău decât au intrat, ajung în societate şi apoi ne dau în cap. Noi nu vrem asemenea tineri în societate, printre noi. Cât timp sunt în penitenciar, cei mai mici, mai slabi, sunt umiliţi de cei care ştiu să se impună şi nimeni nu îi opreşte. De exemplu, cei mai mari îi puneau pe ceilalţi să le spele ciorapii şi chiloţii. Cum este posibil aşa ceva într-o instituţie în care sunt închişi minori şi tineri, într-o ţară din Uniunea Europeană? Şi cui să spună, că nici nu aveau curaj? Îmi este milă de acei copii, mulţi nici nu ar trebui să fie acolo. Se pot găsi alte metode, muncă voluntară în folosul comunităţii, să fie urmăriţi de poliţişti, dar nu să fie trimişi la puşcărie. Jumătate din cei aflaţi în puşcărie nu au ce căuta acolo, pot fi recuperaţi de societate, produsul a ceea ce iese de acolo este infect. Nu contest faptul că sunt unii care chiar merită să ajungă la închisoare, care ies şi comit alte infracţiuni, dar mulţi chiar nu au ce căuta acolo", a încheiat mama lui Marius.
Ca o confirmare a acestor declaraţii, citiţi în ediţia de luni despre o crimă teribilă, săvârşită recent în Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti, caz ţinut departe de ochii presei de către conducerea instituţiei.
